Scenariul democratizării spațiului ex-sovietic va rămâne un deziderat îndepărtat, iar viitorul va aduce o mulțime de provocări, explică pentru „Adevărul” Veronica Anghel, profesor de științe politice la Universitatea Johns Hopkins și cercetător la Institutul Universitar European.

Spațiul fostei URSS a fost în ultimul secol o adevărată bombă cu ceas, un loc în care democrația nu a găsit niciodată un tărâm fertil, dovadă și faptul că dictatori precum Putin și Lukașenko fac legea în Rusia și Belarus, este de părere Veronica Anghel, profesor de Ştiinţe Politice la reputata Universitate Johns Hopkins.

Experta este, în același timp, cercetător la Institutul Universitar European, specializată în analiză de risc, politică de partid în Europa post-comunistă, integrare europeană şi sisteme democratice.

Veronica Anghel a acceptat să analizeze pentru cititorii „Adevărul” conjunctura actuală din spațiul ex-sovietic și, spre deosebire de alți analiști, rămâne sceptică față de mult-vehiculatul scenariu al iminentei căderi a regimului Putin, „la pachet” cu o democratizare accelerată a Rusiei.

Experta crede că ipoteza că Putin ar putea fi forțat, sub presiunea maselor populare, a opoziției și a Occidentului să permită măcar inițierea unui proces democratic este fără acoperire. Asta pentru că, din start, „extinderea preferințelor democratice în întreaga regiune este incompatibilă cu viziunea lui Putin asupra regiunii”, arată Veronica Anghel.

Ea amintește că însuși Putin a publicat un lung tratat intitulat „Asupra Unității Istorice a Rusiei și Belarusului”, unde insistă că belarușii, rușii și ucrainenii sunt descendenți ai aceluiași vechi popor, definiți de un teritoriu comun, de limba rusă și de credință ortodoxă.

„Putin se prezintă că cel care va recrea această unitate pierdută a poporului slav. Pentru a-și îndeplini dorințele imperialiste, Putin dorește să stabilească o zona de control în aceste țări prin orice mijloace. Președintele rus urmărește aceeași politică și în interiorul Rusiei, unde a identificat clar democrația că o amenințare existențială: s-a luptat cu oligarhii opuși lui, cu politicieni regionali, cu jurnaliști și cu dizidenți”, explică Veronica Anghel.

Privită din această perspectivă, dorința de apropiere politică și economică a Ucrainei față de NATO și față de UE sau revoltele recente din Belarus și Kazahstan sunt pentru Putin semne ale unei îndepărtări a acestor țări de scopul pe care le-a creat pentru ele și anume de a face parte dintr-un nou imperiu slav sub conducerea sa.

De ce se poate la alții, dar în Rusia și Belarus nu

În opinia Veronicăi Anghel, spațiul ex-sovietic nu este încă pregătit pentru implementarea democrației. Deși există exemplul pozitiv al țărilor baltice, democrații veritabile care s-au integrat în UE și NATO, iar state precum Ucraina și Moldova fac unii pași în acest sens, spațiul ex-sovietic rămâne deocamdată închis ermetic.

„Scenariul democratizării spațiului ex-sovietic este departe în viitor. Succesul țărilor baltice – Estonia, Letonia, Lituania - și ele ex-sovietice, poate fi cu greu emulat în condițiile politicilor imperialiste actuale ale Kremlinului și luând în considerare valul general de autocratizare pe care îl traversăm la nivel global”, spune Veronica Anghel.

În plus, politica pe care o urmărește UE în spațiile ex-sovietice este mai degrabă una a stabilizării și consolidării păcii, decât una a promovării democrației

„Aceste țări nu au primit niciodată perspectiva aderării la UE și nici nu au beneficiat de același sprijin politic, social și economic de care s-au bucurat țările Europei Centrale și de Est sau chiar și Balcanii de Vest. În schimb, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina au devenit membri ai Parteneriatului Estic (EaP)”, explică experta. Parteneriatul Estic (EaP) este această inițiativă a Uniunii Europene care urmărește să aprofundeze și să consolideze relațiile dintre UE și șase fost republici sovietice. Mulți au considerat, însă, această inițiativă că un fel de cimitir al speranțelor de aderare la UE.

„Până la începutul războiului, Ucraina și Moldova nu s-au bucurat de sprijinul intens direct al UE pentru societatea civilă și grupurile de opoziție politică sau de sprijinul dens pentru dezvoltarea economică care s-a dovedit a crește eficacitatea promovării democrației.

Anexarea Crimeei de către Rusia și invazia Estului Ucrainei în 2014 au dus la sancțiuni economice împotriva Rusiei și la intensificarea cooperării pentru dezvoltare UE-Ucraina. Cu toate acestea, o colaborare mai intensă între UE și Ucraina nu a fost și nu are cum să fie imediat transformatoare. Acum, Moldova și Ucraina au primit statutul de țări candidate la aderare, iar Georgia a primit o „perspectivă europeană”, dar probabilitatea unei extinderi a UE este foarte scăzută. În același timp, Belarusul este mult mai izolat după susținerea invaziei din februarie 2022, iar Azerbaidjanul este privit exclusiv în termeni de colaborare pentru comerțul cu energie”, e tabloul întreg prezentat de Veronica Anghel.

Există și alte explicații pentru faptul că schimbarea, democratizarea a putut să aibă loc în țările baltice și se află la început și în state ca Ucraina și Moldova, în timp ce situația din Rusia sau Belarus e total diferită.

„Apropierea acestor guverne de Uniunea Europeană și de piață unică europeană și intensificarea relațiilor dintre cetățenii europeni și cei din Ucraina și Moldova au fost foarte importante pentru augmentarea preferințelor democratice. Dar presiunea populară și incompetența elitelor autoritare din Ucraina și Moldova la momente cheie au făcut cu adevărat diferența. Autocrații ucraineni și moldoveni nu au fost atât de eficienți la capturarea totală a țărilor pe care le-au condus precum Putin sau Lukasenko. De cel mai multe ori, preocupările lor au fost exclusiv de a extrage rente și resurse din Ucraina și Moldova in interes personal și nu au implementat funcții represive, de control și de manipulare totale precum o fac dictatori mai pricepuți”, spune ea.

Provocările lumii de mâine

Orice oportunitate de schimbare depinde de căderea liderilor autocrați, subliniază experta. Însă nici măcar căderea lui Putin nu ar garanta cu adevărat schimbarea.

„Majoritatea dictatorilor părăsesc puterea ca urmare a acțiunilor sau deciziilor altor persoane din interiorul regimului — inclusiv prin lovituri de stat, limite de mandat, demisii, sau prin preluarea puterii de anumite persoane din interiorul regimului organizate într-un politburo sau junta militară. Cu toate acestea, chiar și atunci când cad, dictatorii sunt cel mai des înlocuiți de noi dictatori. Statistic, doar 20% din schimbările liderilor autocratice în perioada 1950–2012 au dus la inițierea unui proces de democratizare. Revoltele de masă oferă șanse mai mari de schimbări mai profunde. Pentru a ajunge însă la acel moment, regimuri dictatoriale precum cel din Rusia sau Belarus trebuie să acumuleze mai multe slăbiciuni pentru că revoltele să nu mai poate fi oprite. În plus, deși vedem multe proteste, Putin rămâne deocamdată un lider popular în Rusia”, mai spune ea.

Iar scenariile din Ucraina și Moldova, țări care fac pași importanți în direcția democratizării și integrării europene, nu sunt repetabile într-un viitor apropiat în Federația Rusă. Astfel, viitorul, pe termen scurt și mediu rămâne impredictibil, iar provocările la adresa stabilității zonei, cauzate de Rusia, vor continua.

„Războiul a reactivat solidaritatea UE cu națiunile aflate în pericol pe termen scurt și este un catalizator pentru relațiile UE – SUA – Ucraina - Moldova indiferent de cum va evolua. Dar efectele războiului vor ridica mai multe provocări pentru reconstrucția, democratizarea și demilitarizarea Ucrainei și chiar a Rusiei în viitor. Prin urmare, războiul va impune mai multe obstacole pe calea europeană a Ucrainei și Moldovei, indiferent de cum se va sfârși, și va duce la creșterea instabilității în Rusia. Deficitul democratic al din țările post-sovietice, problemele cu drepturile omului, disputele teritoriale pe care Rusia le va avea pe termen lung cu aceste țări, economiile afectate de război și de sancțiuni vor duce la probleme de guvernare care vor face din democratizare o provocare pentru mulți ani de acum înainte”, a conchis Veronica Anghel.