Câciu: România a făcut, probabil de multe ori, reforme pe hârtie şi a stabilit taxe sau politici publice din birou

Câciu: România a făcut, probabil de multe ori, reforme pe hârtie şi a stabilit taxe sau politici publice din birou

România a făcut, de multe ori, reforme pe hârtie şi, poate în trecut, a făcut stabiliri de taxe sau de regimuri sau de politici publice din birou, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.

"Statul român, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, şi-a asumat o reformă fiscală care vizează revizuirea unor tipuri de impozite. Probabil, că până acum în spaţiul public acest lucru nu a fost auzit sau prezentat. Am văzut în ultimele zile o întreagă dezbatere, fapt care mi-a dat dreptate şi mi-a justificat iniţierea dezbaterii, pentru că, într-adevăr, există preocupare din partea mediului economic şi mai ales a cetăţenilor cu privire la regimul fiscal. De aceea, pentru a duce mai departe această reformă am invitat mediul economic. De fapt, nu este un lucru nou pe care îl anunţ, l-am anunţat de la preluarea mandatului că vom face un parteneriat real cu mediul economic şi social din România să participe împreună cu Ministerul de Finanţe şi instituţiile financiare internaţionale în cadrul unui pact fiscal pe care trebuie să-l formalizăm la o analiză asupra regimului fiscal din mai multe perspective. Pe componentele pe care le avem angajate prin PNRR, dar şi pe componentele structurale pe care ar trebui să le revizuim din perspectiva fenomenelor cu care ne confruntăm nu numai noi ca stat, nu numai mediul economic, dar şi cetăţenii, respectiv evaziune fiscală şi economie informală. Ca să fiu foarte clar: fundamentările, studiile şi elementele de dezbatere vor fi create împreună cu mediul socio-economic din România", a spus Câciu.

În viziunea ministrului de Finanţe, propunerile care se discută cu mediul de afaceri merg către ajustarea regimului fiscal în sensul reducerii competiţiei fiscale neloiale.

"Pe masă se vor afla o serie de elemente cu care deja dânşii au venit. Propunerile se duc către ajustarea regimului fiscal în sensul reducerii competiţiei fiscale neloiale, adică ajustarea cu economia informală care, într-adevăr, creează probleme celor care sunt bun platnici. Analiza care se va face împreună va duce la o serie de soluţii. Acele soluţii le vom dezbate larg. De ce este nevoie de parteneriat? Pentru că România, probabil de multe ori, a făcut reforme pe hârtii. Poate în trecut a făcut şi stabiliri de taxe sau de regimuri sau de politici publice din birou. Eu consider că o politică publică nu poate avea succes fără a fi adresată şi discutată cu beneficiarul politicii publice. Din perspectiva a ceea ce se numeşte reconversie economică, în sensul creşterii valorii adăugate, stimulării producţiei şi procesării, stimulării înaltei tehnologii, a zonei de tranziţie digitală şi mai ales de economie verde şi prietenoasă cu mediu", a explicat demnitarul. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!