Câciu: Pentru a avea o creştere ridicată în acest an este necesară stimularea rapidă a economiei, cu predilecţie a construcţiilor şi agriculturii
Măsurile avute în vedere în pachetul "Sprijin pentru România" ne dau perspectiva menţinerii într-o zonă de creştere economică similară cu angajamentele iniţiale, a declarat, miercuri, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, subliniind că, pentru a avea o creştere ridicată în acest an, este necesară stimularea cu predilecţie a sectorului de construcţii şi a agriculturii.
"Prognozele avute în vedere de către principalele instituţii financiare internaţionale au redus anticipaţia de creştere economică pe anul 2022 pentru România, însă acţiunile guvernamentale din pachetul 'Sprijin pentru România', axate pe stimuli pentru investiţii private în proporţie de peste 60% din anvelopa bugetară alocată, respectiv 10,4 miliarde lei din 17,3 miliarde lei, ne dau perspectiva menţinerii într-o zonă de creştere economică similară cu angajamentele iniţiale, evident cu condiţia ca stimulii să ajungă la timp şi ţintit în economie. O să avem în curând, la jumătatea lunii mai, şi datele semnal cu privire la PIB pe trimestrul I, iar elementele de proiecţie pe primele două luni ne arată semne de inversare a trendului din trimestrul IV 2021, respectiv o uşoară revenire", a explicat Câciu în Parlament, la "Ora Guvernului".
El a adăugat că, în paralel, creşterea colectării veniturilor bugetare şi accesarea fondurilor europene "au fost, sunt şi vor fi priorităţi ale actualului Guvern". Astfel, în primul trimestru al anului 2022, s-au încasat cu peste 21% mai multe venituri decât în perioada similară a anului trecut, respectiv cu 18,2 miliarde lei mai mult, de la 85,8 miliarde lei în 2021 la 104 miliarde lei în 2022. Creşterea colectării veniturilor fiscale a înregistrat un plus de 21,8%, iar a contribuţiilor de asigurări de 9,2%.
De asemenea, a mai spus ministrul, conform datelor pentru primul trimestru, se înregistrează o creştere de 67% a sumelor provenite din fonduri europene, respectiv 8,1 miliarde lei faţă de 4,9 miliarde lei anul trecut.
"În materie de cheltuieli publice, avem în vedere o eficientizare a execuţiei bugetare a acestora coroborată cu prioritizarea cheltuielilor pe investiţii şi mai ales pentru investiţii în derulare, investiţii mature. Pentru a avea o creştere economică ridicată în acest an este necesară stimularea rapidă a economiei, cu predilecţie pe sectorul de construcţii şi agricultură, care s-au manifestat sub potenţial la finalul anului 2021, coroborat cu abordarea angajată de continuare a consolidării fiscale şi de creştere a colectării veniturilor bugetare şi absorbţie accelerată a fondurilor europene avute la dispoziţie. Datele de pe primul trimestru ne confirmă că suntem în această ipostază şi veniturile, mai ales din fonduri europene, sunt într-o creştere accelerată", a punctat Adrian Câciu. AGERPRES