CAB respinge cererea lui Traian Băsescu de înregistrare a Mișcării Populare
Curtea de Apel București a respins vineri cererea depusă de fostul președinte Traian Băsescu de înregistrare a formațiunii Mișcarea Populară în registrul partidelor politice.
Inițial, Tribunalul București a acceptat, în decembrie 2015, cererea depusă de Traian Băsescu privind acordarea personalității juridice și înregistrarea formațiunii Mișcarea Populară în registrul partidelor politice, însă Curtea de Apel București a admis vineri apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, respingând astfel înregistrarea partidului.
De menționat că cei doi judecători ai completului de la Curtea de Apel București au avut opinii contrare în legătură cu cererea depusă de Traian Băsescu, astfel încât a fost introdus un al treilea magistrat în complet, care a înclinat decizia în sensul respingerii solicitării de înregistrare.
Decizia este definitivă.
Pe 24 octombrie 2015, a avut loc Congresul de înființare a formațiunii politice Mișcarea Populară , cei 5.000 de delegați votând alegerea lui Traian Băsescu ca președinte al partidului .
În conducerea formațiunii au mai fost aleși Eugen Tomac, președinte executiv, Cristian Diaconescu și Siegfried Mureșan, prim-vicepreședinți, Dorel Constantin Onaca, secretar general.
Traian Băsescu s-a înscris în Partidul Mișcarea Populară pe data de 9 octombrie 2015, pentru ca apoi tot el să propună schimbarea denumirii partidului în "Mișcarea Populară".
AGERPRES