CAB ar putea pronunţa o decizie în dosarul în care Dragnea contestă conducerea PSD

CAB ar putea pronunţa o decizie în dosarul în care Dragnea contestă conducerea PSD

Curtea de Apel Bucureşti ar putea pronunţa, marţi, o decizie în dosarul în care fostul lider al social-democraţilor Liviu Dragnea contestă conducerea PSD, stabilită la congresul partidului din 29 iunie.

Procesul se află în faza de apel, după ce Tribunalul Bucureşti a respins cererea de intervenţie a lui Dragnea într-un proces în care PSD solicită judecătorilor aprobarea modificărilor la statutul partidului şi de înregistrare a noii conduceri, rezultate în urma congresului din 29 iunie.

În timpul dezbaterilor de la Curtea de Apel Bucureşti, Dragnea a solicitat sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) cu mai multe întrebări. Astfel, Dragnea dorea să întrebe CJUE dacă constituie sau nu o fraudă a banilor europeni activitatea unui europarlamentar, respectiv Viorica Dăncilă, care a angajat un asistent pe plan local, plătit din bani UE, dar care nu a declarat în ţară salariul real al asistentului, ci salariul minim.

După ce solicitarea a fost respinsă, avocaţii lui Dragnea nu s-au mai prezentat la proces, el fiind reprezentat de un consilier juridic, dar care avea atribuţii restrânse.

La începutul lunii iulie, PSD a depus la Tribunalul Bucureşti o cerere care are ca obiect "modificări acte constitutive - statut - organe de conducere", respectiv înregistrarea în Registrul partidelor politice a modificărilor de statut şi alegerea noii conduceri, ca urmare a Congresului din 29 iunie, când Viorica Dăncilă a fost aleasă în funcţia de preşedinte al PSD.

În cadrul procesului au fost depuse două cereri de intervenţie, printre care una formulată de Liviu Dragnea, aflat în penitenciar.

Cererea lui Liviu Dragnea are legătură cu dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, în care fostul lider al social-democraţilor a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare. Dragnea invocă faptul că judecătorii au decis, în privinţa celor două persoane angajate fictiv la DGASPC Teleorman, că a fost comisă o fraudă, iar astfel activitatea PSD Teleorman, unde au lucrat efectiv cele două, ar fi fost ilicită în perioada 2006 - 2012, motiv pentru care organizaţia ar fi trebuit dizolvată.

Fostul preşedinte al PSD mai susţine posibilitatea dizolvării PSD deoarece la congresul din 29 iunie au votat şi reprezentanţii PSD Teleorman.

Codrin Ştefănescu, fostul secretar general al PSD, declara că cererea de intervenţie a lui Liviu Dragnea nu reprezintă un act de răzbunare, ci un demers care l-ar fi putut ajuta la revizuirea dosarului în care a fost condamnat.

"Aici nu e vorba de nicio lovitură sau de vreo răzbunare a lui Dragnea. Avem de-a face cu un demers în interesul legii şi al clientului, în condiţiile următoare. (...) În acest dosar, avocaţii trebuie să facă tot ceea ce este legal şi constituţional în interesul clientului lor. Acest demers vine pe baza unor legi care sunt în vigoare şi nu au de-a face cu chestiuni legate de partid. Aici nu e atacat Congresul, Viorica Dăncilă sau Fifor. E o procedură prin care DNA şi Ministerul Public au făcut această execuţie. Aici vorbim probabil despre o revizuire a dosarului. Demersul avocaţilor nu are de-a face cu PSD", susţinea Codrin Ştefănescu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…