CAB anulează o condamnare de 8 ani primită de fostul primar din Jilava, acuzat de o mită de 1 milion euro

CAB anulează o condamnare de 8 ani primită de fostul primar din Jilava, acuzat de o mită de 1 milion euro

Curtea de Apel Bucureşti a dispus marţi achitarea fostului primar din comuna Jilava Adrian Mladin, fiind anulată o condamnare de 8 ani închisoare primită de fostul edil la instanţa de fond, într-un dosar în care era acuzat de DNA că a primit peste 1 milion de euro mită de la un om de afaceri pentru a-i da contracte din bani publici.

Iniţial, în martie 2019, Tribunalul Bucureşti îl condamnase pe Adrian Mladin la 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, spălare de bani şi fals în declaraţii, însă, la judecarea apelului, CAB a desfiinţat sentinţa primei instanţe şi l-a achitat definitiv pe fostul primar pe motiv că "fapta nu este prevăzută de legea penală".

De asemenea, CAB a anulat decizia Tribunalului Bucureşti privind confiscarea de la fostul primar a sumei de 3.525.342 lei (echivalent sumei de 750.642 euro), fiind ridicat sechestrul pus de procurori pe mai multe terenuri şi imobile.

În acelaşi dosar, CAB a anulat pedeapsa de 4 ani închisoare primită de omul de afaceri Marian Constantin, acesta fiind achitat pentru dare de mită şi spălarea banilor, dar a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată. Şi în acest caz a fost anulată decizia Tribunalului privind confiscarea sumei de 750.642 euro.

Adrian Mladin a fost trimis în judecată în mai multe dosare penale, având la activ o condamnare definitivă de 5 ani şi 10 luni închisoare cu executare, într-un dosar privind retrocedarea ilegală a unor terenuri, dar a fost eliberat condiţionat în anul 2018.

De asemenea, Mladin a fost denunţător în mai multe dosare instrumentate de DNA, printre care şi cel în care a fost implicat fostul ministru de Interne Cristian David.

Potrivit DNA, în luna aprilie 2010, Adrian Mladin, primar al comunei Jilava la acea vreme, s-a înţeles cu Marian Constantin şi cu o altă persoană ca aceştia din urmă să înfiinţeze o firmă în scopul de a obţine contracte publice de la administraţia locală.


Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO


La scurt timp de la înfiinţarea societăţii al cărei asociat cu o cotă majoritară de participare era Marian Constantin, în luna iunie 2010, la nivelul comunei Jilava, a fost iniţiată o licitaţie publică în vederea încheierii unui acord cadru denumit "Lucrări de construcţii civile - reparaţii şi reabilitare construcţii existente şi execuţie construcţii noi" cu o valoare estimată de 9,5 milioane de euro.

Acordul-cadru prevedea încheierea, în următorii patru ani, a mai multor contracte subsecvente cu societatea câştigătoare pentru 18 obiective de investiţii de interes local la nivelul comunei Jilava.

Cum societatea nou-înfiinţată nu putea să îndeplinească criteriile de selecţie stabilite de autoritatea contractantă pentru un acord-cadru de asemenea anvergură, Adrian Mladin a făcut demersuri astfel încât să fie formată o asociere cu alte firme.

În urma licitaţiei organizate a fost declarată câştigătoare asocierea de firme unde lider era societatea lui Marian Constantin. Ulterior, în baza acordului-cadru, în perioada 2010 - 2011, între comuna Jilava prin primarul Adrian Mladin şi asocierea de firme reprezentată de Marian Constantin s-au încheiat patru contracte subsecvente în valoare de 3.271.607 lei, 2.593.258 lei, 1.454.654 lei şi 1.087.914 lei.

În luna ianuarie 2011, la nivelul comunei Jilava, s-a desfăşurat şi procedura de achiziţie publică, prin modalitatea cerere de ofertă pentru încheierea unui acord-cadru de lucrări de arhitectură peisagistică în comuna Jilava, în valoare estimată de 3 milioane de euro.

La licitaţie a participat doar firma lui Marian Constantin, societate ce a fost declarată câştigătoare, deşi nu îndeplinea niciuna din cerinţele minime de calificare prevăzute în documentaţia de atribuire.

Ulterior, în baza acordului-cadru, în cursul anului 2011, între comuna Jilava şi firma lui Marian Constantin s-au încheiat patru contracte subsecvente.

Toate activităţile privind semnarea documentaţiei din partea comunei Jilava cu ocazia procedurilor de achiziţie publică, încheierea celor două acorduri-cadru, încheierea şi executarea celor opt contracte subsecvente, cât şi aprobarea şi achitarea sumelor aferente acestora către firma lui Marian Constantin s-au făcut de către Adrian Mladin, în temeiul atribuţiilor şi prerogativelor funcţiei de primar al comunei Jilava.

În schimb, spun procurorii, Mladin a primit mită în bani şi în bunuri de lux, toate în cuantum de 5.065.853 lei, după cum urmează:

* 1.347.610 lei reprezentând sume de bani ridicate în numerar, în perioada 30 noiembrie 2010 - 16 decembrie 2011, de la ATM-uri din conturile bancare ale societăţii câştigătoare a contractelor, prin intermediul cardurilor bancare aflate la dispoziţia lui Adrian Mladin (corespunzătoare celor 556 de retrageri de numerar din ATM-uri);

* 385.500 lei reprezentând sumele de bani ridicate de la ghişeul băncii în numerar de către Marian Constantin şi date ulterior direct lui Adrian Mladin, în perioada 26 noiembrie 2010 - 9 decembrie 2011;

* 29.409 lei reprezentând plăţile efectuate de Adrian Mladin prin POS din conturile societăţii câştigătoare a contractelor;

* 3.303.333 lei reprezentând bunurile de lux achiziţionate în perioada noiembrie 2010 - martie 2012 de către firma lui Marian Constantin, bunuri destinate construirii, amenajării şi utilării imobilului lui Mladin situat în comuna Jilava.

Conform DNA, cea mai mare parte a sumelor primite de către Adrian Mladin drept mită (cu excepţia plăţilor prin POS) au fost destinate construirii, amenajării şi utilării unei vile pe care fostul primar o are în comuna Jilava.

După edificarea, amenajarea şi utilarea imobilului, Adrian Mladin a încheiat un contract de vânzare-cumpărare prin care a simulat că vândut vila mamei sale, cu suma declarată de 150.000 de euro. În realitate, cumpărătorul nu a plătit nici o sumă de bani, contractul fiind fictiv şi încheiat în scopul ascunderii originii ilicite a bunului edificat pe numele fostului primar. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…