CA al Nuclearelectrica a aprobat un mandat provizoriu de 4 luni pentru directorul general Daniela Lulache
Consiliului de Administrație al Nuclearelectrica a aprobat unui mandat provizoriu pe o perioada de 4 luni pentru directorul general Daniela Lulache, urmând să deruleze o procedură de recrutare și selecție pentru un mandat întreg de 4 ani, se arată într-un comunicat al companiei transmis Bursei de Valori București (BVB).
'Nuclearelectrica informează acționarii și investitorii privind decizia Consiliului de Administrație referitoare la mandatul directorului general. Consiliul de Administrație al companiei a aprobat prin decizie, cu unanimitate de voturi, cu abținerea de la vot a membrului Consiliului de Administrație care îndeplinește simultan și funcția de director general, prelungirea mandatului de director general al Danielei Lulache pe o perioada de 4 luni, începând cu data de 1 mai 2017, respectiv un mandat provizoriu, având în vedere ca mandatul actual al directorului general va expira la data de 30 aprilie 2017. Decizia Consiliului de Administrație a fost adoptată în data de 11 aprilie', se arată în document.
Nuclearelectrica este administrată în sistem unitar, conducerea executivă fiind delegată unui singur administrator executiv, așadar, în cazul acestei companii, spre deosebire de sistemul dualist, conducerea executivă nu mai poate fi asigurată în întregime în cazul expirării mandatului singurului administrator executiv.
'A fost avută în vedere decizia Ministerului Energiei de nominalizare a unor administratori doar pentru un mandat provizoriu pe o perioada de 4 luni, sitție în care autoritatea tutelară trebuie ăa deruleze în perioada următoare o procedură de recrutare și selecție a unor administratori pentru un mandat întreg de 4 ani, iar Consiliul de Administrație să deruleze o procedură de recrutare și selecție pentru poziția de director general pentru un mandat întreg de 4 ani. La nivelul unui producător nuclear există în permanență procese și activități a căror întrerupere și/sau întârziere din cauze administrative poate produce disfuncționalități în fluxurile constante de activitate, aspect nepermis în activitatea curentă a unui operator nuclear, asigurarea funcției decizionale executive fiind esențială în ierarhia decizională a unui producător nuclear', menționează sursa citată.
În cazul proiectului Unităților 3 și 4, pe fondul intenției Ministerului Energiei de accelerare a procesului de negociere, Consiliul de Administrație a considerat necesară aprobarea unui provizorat de 4 luni în cazul directorului general, acesta fiind membru titular în Comisia de negociere a proiectului.
'Decizia Consiliului de Administrație este adoptată pentru a facilita perioada de tranziție și transfer al complexității proceselor și activităților nucleare de la conducerea actuală executivă către noua conducere administrativă și executivă selectată în conformitate cu OUG 109/2011 cu modificările și completările ulterioare. Decizia a avut la bază raportul de evaluare al conducerii executive actuale, rezultatele operaționale și financiare și gradul de îndeplinire a indicatorilor de performanță asumați prin Contractul de mandat, având în vedere complexitatea provocărilor externe. Menționăm că măsura actualului Consiliu de Administrație privind asigurarea continuității funcției executive pe perioada provizorie de 4 luni, suficientă pentru realizarea unei tranziții responsabile, poate fi acceptată sau nu de noul Consiliu de Administrație ce urmează a fi numit provizoriu pentru aceeași perioada de 4 luni în Adunarea Generală a Acționarilor din data de 24 aprilie 2017, conform punctului de pe ordinea de zi a convocatorului completat', informează comunicatul.
AGERPRES