Bölöni, tăios: „Iordănescu? Nu mai lucrează pentru naţională, ci pentru a-şi salva pielea“

Bölöni, tăios: „Iordănescu? Nu mai lucrează pentru naţională, ci pentru a-şi salva pielea“

„Adevărul“: Concret, ce v-a deranjat cu acest obiectiv intermediar din Liga Naţiunilor, pentru care a insistat federaţia, până la final?

László Bölöni: Aveam două mari probleme. Prima era legată de imaginea mea în ochii fanilor. Pentru că mulţi iubitori ai fotbalului, nu toţi bineînţeles, dar cei mai mulţi dintre ei mă respectă şi acum în România. Şi nu voiam să-i dezamăgesc. În al doilea rând, nu puteam să accept să fiu batjocorit, din cauza unor rezultate obţinute cu un grup de jucători pe care nu eu l-am format! Şi de care nu puteam să mă ating imediat, cu acel obiectiv intermediar din Liga Naţiunilor. Şi, având în vedere aceste amănunte, nu voiam ca presiunea cea mare să fie pe jucători şi pe mine de la bun început. Pentru că foarte uşor se poate ajunge, după cum s-a şi văzut ulterior, să pierzi din faţa ochilor obiectivul principal. Şi acum, practic, în loc să te foloseşti de aceste meciuri din Liga Naţiunilor, pentru a găsi formula ideală de funcţionare, tu te zbaţi, ca antrenor, pentru supravieţuire! Atenţie: când zic formula de funcţionare, nu mă refer la alcătuirea echipei de start. Cine joacă fundaş dreapta, mijlocaş la închidere şi aşa mai departe. Mă refer la amănunte care ţin de viaţa şi de atmosfera din interiorul lotului! Chestiile astea trebuie reglate, înainte să fii preocupat de rezultate! Ei bine, la noi acum s-a pierdut această şansă. Selecţionerul, practic, nu mai lucrează pentru echipa naţională, ci pentru a-şi salva pielea, pentru a nu fi dat afară. Iar eu acest lucru nu mi-am dorit. Atât pentru imaginea mea, cât şi pentru binele echipei naţionale.

„La rezultatele actuale, aş fi fost deja dat afară “

S-a speculat şi treaba aceasta, că federaţia a negociat cu dumneavoastră, doar de ochii lumii. Aţi rămas cu această impresie?

Eu cred că domnul Burleanu mă voia pe mine selecţioner. Şi vorbea cu mine, să mă ierte ceilalţi antrenori abordaţi de federaţie, dar domnul Burleanu vorbea cu mine, ca şi cum ar fi fost un tânăr începător. Şi cred că dânsul ar fi vrut să lucrăm împreună, dar cred că, de asemenea, în paralel, aştepta momentul sau fisura în care se putea ca şi alţii să se bage. Sigur, eu puteam să semnez fără pretenţii şi să fiu numit selecţioner. Şi, probabil, aş fi fost dat afară deja cu rezultatele actuale din Liga Naţiunilor. Eu cred că domnul Burleanu mă voia, dar fără să facă anumite sacrificii şi aici nu mă refer la sacrificii financiare.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…