Butoiul cu pulbere din Balcani, gata să explodeze. Serbia face un pas înapoi după ce trupele sârbe îşi consolidaseră prezenţa din trei direcţii la graniţa cu Kosovo

Butoiul cu pulbere din Balcani, gata să explodeze. Serbia face un pas înapoi după ce trupele sârbe îşi consolidaseră prezenţa din trei direcţii la graniţa cu Kosovo

Serbia și-a retras o parte din trupele de la granița cu Kosovo după avertismentele SUA că s-ar putea confrunta cu măsuri punitive pentru ceea ce Casa Albă a numit o acumulare „fără precedent” de trupe și blindate sârbe.

Foto Profimedia

Foto Profimedia

Președintele sârb, Aleksandar Vučić, a anunțat că a ordonat retragerea trupelor. Într-o declarație pentru Financial Times, el a spus că orice acțiune militară ar fi contraproductivă, adăugând: „Serbia nu vrea război”.

Un oficial guvernamental kosovan a confirmat sâmbătă o retragere parțială a Serbiei, cu îndepărtarea trupelor și a echipamentelor care au fost mutate în poziții în jurul graniței în ultimele cinci zile, lăsând în urmă o forță încă semnificativă care se află permanent în zonă.

Retragerea a urmat unei declarații publice de îngrijorare a Casei Albe, unui apel sever către Vučić din partea secretarului de stat al SUA, Antony Blinken , și întăririi forței de menținere a păcii NATO din Kosovo, Kfor, cu sute de trupe britanice.

Tensiunile au continuat să crească în Kosovo sâmbătă, în contextul în care autorităţile kosovare au remarcat continuarea consolidării prezenţei militare a Serbiei la graniţa cu Kosovo cu deplasare din trei direcţii.

Avansul serveşte "unei posibile agresiuni militare împotriva Republicii Kosovo", a declarat guvernul de la Priştina.

Unităţi ale Brigăzii a II-a a Armatei Sârbe s-au deplasat din direcţia Raska spre graniţa de nord a Kosovo, unităţi ale Brigăzii a III-a din regiunea Niş spre graniţa de nord-est şi unităţi ale Brigăzii a IV-a din regiunea Vranje spre graniţa de est, a scris guvernul kosovar.

În declaraţie se adaugă că, vineri, Serbia a trimis militari şi poliţişti în 48 de baze operaţionale avansate de-a lungul graniţei cu Kosovo şi că a desfăşurat sisteme antiaeriene şi artilerie grea.

Kosovo, în coordonare cu partenerii internaţionali, este "mai hotărât ca niciodată să îşi protejeze integritatea teritorială", se mai adaugă în declaraţia guvernului.

Mai devreme în cursul zilei de sâmbătă, Ministerul german de Externe a făcut apel la dezescaladare, în contextul în care consolidarea armatei sârbe este perceput drept un semnal de alarmă în Europa şi în Statele Unite. "Este important ca Serbia să îşi reducă trupele de la graniţa cu Kosovo fără întârziere", a scris ministerul pe X. "Împreună cu partenerii noştri, suntem în contact direct cu părţile implicate. Procesul politic trebuie să continue urgent".

Vineri, Casa Albă a declarat că Serbia efectuează de-a lungul graniţei o desfăşurare militară de amploare şi fără precedent, care include artilerie, tancuri şi trupe.

Secretarul american de stat Antony Blinken i-a comunicat preşedintelui sârb Aleksandar Vucic îngrijorarea Washingtonului în cadrul unei conversaţii telefonice.

Preşedintele Vucic a spus, totuşi, că SUA răspândesc "neadevăruri" despre mişcările militare ale Serbiei.

Dar tor el spune că discuţiile cu SUA pot produce mai multe rezultate în dialogul cu Kosovo decât cele cu UE.

Vucic a declarat miercuri seară că Belgradul ar putea obţine mai multe în dialogul cu Kosovo prin discuţii cu Statele Unite decât prin convorbiri cu UE.

"Vă spun asta în cel mai sincer mod posibil, deoarece acei oameni (în SUA) - cel puţin unii dintre ei - încearcă să privească lucrurile în mod realist. Pentru că ei privesc lucrurile din Serbia cu mai multă înţelegere", i-a spus Vucic gazdei unui talk-show RTS (Radio Televiziunea Serbiei) într-un interviu.

Potrivit lui Vucic, există de asemenea oameni în Statele Unite care se exprimă deschis împotriva Serbiei precum senatorul Bob Menendez, "lobbyist-ul Pristinei, acuzat de luare de mită şi de o acţiune de corupţie ce implică de asemenea trei oameni de afaceri din New Jersey".

"Menendez, care a fost acuzat de furt şi crimă (...), este cel mai mare lobbyist pro-albanez după Elliott Engel (politician american - n.r.) şi ne împiedica să cumpărăm Hummer-uri la preţuri avantajoase. Acum am cumpărat şi primit acele Hummer-uri şi au sosit 66 din 118, dar acesta nu este singurul lucru", a spus Vucic.

El a notat că relaţiile bilaterale Serbia-SUA s-au îmbunătăţit în multe domenii în ultimii ani, dar că ciocnirile ce au avut loc duminică în Kosovo sunt o ameninţare la adresa acestei relaţii.

"Nu am avut nevoie de asta în relaţia noastră cu America, dar (prim-ministrul kosovar Albin) Kurti, desigur, a avut nevoie", a conchis Vucic.

Milan Radojicic, liderul etnicilor sârbi din Kosovo, recunoaște că a condus comandoul aflat la originea violenţelor sângeroase din Kosovo

Un lider politic al etnicilor sârbi din Kosovo, Milan Radojicic, acuzat de Priştina de faptul că a fost şeful comandoului care a ucis în weekendul trecut un poliţist kosovar, a anunţat prin intermediul avocatului său că a organizat acest grup fără ca Belgradul să ştie acest lucru, relatează AFP.

Milan Radojicic, care s-ar afla în Serbia, spune într-o scrisoare deschisă, citită într-o conferinţă de presă, la Belgrad, de către avocatul său, Goran Petronijevic, că a acţionat pentru a răspunde ”terorii” Guvernului din Kosovo împotriva comunităţii locale sârbe.

Obiectivul faptei sale a fost, spune el, ”să creeze condiţiile realizării visului de libertate al poporului (său) în nordul Kosovo”.

Serbia refuză să recunoască independenţa pe care fosta sa provincie de sud, cu populaţie majoritar albaneză, şi-a proclamat-o în 2008.

Moartea poliţistului kosovar albanez, ucis duminică într-o ambuscadă în nordul Kosovo, unde etnicii sârbi sunt majoritari, şi confrunările armate care au urmat, între Forţe Speciale ale poliţiei kosovare şi comandoul sârb puternic înarmat, este una dintre cele mai grave escaladări din ultimii ani în zonă.

Trei membri ai comandoului, care s-a baricadat într-o mănăstire ortodoxă, în satul Banjska, în apropiere de frontiera cu Serbia, au fost ucişi.

”Am făcut eu însumi pregătirile logistice”, dă asigurări Radojicic în scrisoare, subliniind că acţionat fără ca Belgradul să ştie, acuzat de Guvernul de la Priştina de faptul că se află în spatele acestui comando.

”Nu am spui despre asta nimănui din instituţiile puterii Republicii Serbia (...) şi nici nu am obţinut vreun ajutor de la ei”, scrie Radojicic.

El spune că moartea poliţistului a fost ”accidentală” şi ”urmată de o confruntare feroce în care cei trei camarazi ai noştri, eroii, şi-au dat viaţa pentru libertate”.

La începutul acestei săptămâni, ministrul kosovar de Interne Xhelal Sveçla l-a acuzat pe Radojicic că a fost şeful comandoului.

El a difuzat o înregistrare video filmată cu o dronă de către poliţia kosovară în timpul confruntărilor armate, în care apare Milan Radojicic într-un grup paramilitar.

Preşedintele sârb Aleksandăr Vucici a declarat săptămâna aceasta că Radojicic se află în ”Serbia centrală” şi că va fi interogat de către autorităţile sârbe.

Radojicic, care îşi anunţă în această scrisoare demisia din postul de vicepreşedinte al principalul partid politic al etnicilor sârbi din Kosovo - Lista Sârbă - este vizat din 2021 de sancţiuni americane.

Vineri dimineaţa, poliţia kosovară a desfăşurat percheziţii în mai multe localităţi în nordul Kosovo, inclusiv la Mitroviţa, la sediul care-i aparţinea lui Radojicic, dar şi la un spital.

Ca răspuns la evenimente, NATO a declarat că plănuieşte să consolideze forţa de menţinere a păcii KFOR pe care o conduce în Kosovo.

Serbia refuză să recunoască independenţa pe care fosta sa provincie de sud, cu populaţie majoritar albaneză, şi-a proclamat-o în 2008.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…