Bursierii GovITHub anunță că își încheie colaborarea cu Guvernul în urma modificării legislației penale
Bursierii GovITHub anunță că își încheie colaborarea cu Guvernul Grindeanu, în urma adoptării de către Executiv a ordonanței de urgență privind Codul penal și Codul de procedură penală și a proiectului de lege referitor la grațiere.
"În urma adoptării ordonanței de urgență prin care sunt modificate Codul penal și Codul de procedură penală privind abuzul în serviciu și a proiectului de lege privind grațierea, bursierii GovITHub se declară indignați și refuză să își continue activitatea sub coordonarea actualului Guvern și a echipei sale de miniștri", se arată într-un mesaj publicat miercuri pe pagina de Facebook a programului guvernamental GovITHub.
Potrivit sursei citate, GovITHub a fost creat în 2016 ca urmare a unei inițiative de implicare civică a specialiștilor IT din mediul privat care își doresc să contribuie în mod activ la digitalizarea instituțiilor publice și la îmbunătățirea relației cetățeanului cu statul.
"Principiile care guvernează activitatea GovITHub au la bază transparența, implicarea civică și un sistem deschis de colaborare cu societatea civilă, de tip open source, care a făcut posibil ca în doar 4 luni de activitate GovITHub să dezvolte proiecte cu impact național, care în alte condiții ar fi costat statul român peste 1 milion de euro", se arată în mesajul citat.
Conform sursei citate, deciziile Guvernului actual, luate în noaptea de marți spre miercuri, și modul în care acestea au fost adoptate "invalidează misiunea GovITHub și contravin flagrant atât principiilor care au pus bazele acestui program, cât și valorilor personale ale bursierilor".
"Așadar, bursierii GovITHub au luat în regim democratic hotărârea să înceteze colaborarea cu actualul Guvern. Prin această poziție oficială ne exprimăm îngrijorarea pentru direcția periculoasă în care se îndreaptă România și tragem un semnal de alarmă privind valorile democratice ce trebuie protejate", se precizează în mesaj.
În același mesaj se mai afirmă că programul GovITHub este operațional din 3 octombrie 2016 și reunește voluntari și bursieri, specialiști din domeniul IT, cu scopul comun de a îmbunătăți infrastructura informatică a instituțiilor publice respectând principiile de Open Source, Mobile Ready, Cloud Enabled, Security & Privacy.
Pe 4 august 2016, fostul premier Dacian Cioloș a anunțat lansarea programului GovITHub. La momentul respectiv, Cioloș a spus că în cadrul programului vor fi acordate burse de 2.000 de euro pe lună, timp de șase luni, însă persoanele interesate vor putea lucra și pe bază de voluntariat.
Pe 8 octombrie 2016, cei 20 de bursieri și peste 100 de voluntari GovITHub s-au reunit, la Palatul Victoria, în cadrul unui maraton digital, având ca obiectiv dezvoltarea de aplicații și soluții software în scopul creșterii calității serviciilor publice și îmbunătățirii relației cetățenilor cu instituțiile statului.
AGERPRES