Europa și motoarele ei economice tușesc după șocurile din ultimii ani

Protest al fermierilor în mijlocul Berlinului. Foto: Tobias SCHWARZ/AFP/Profimedia

Pentru Uniunea Europeană, cea mai mare problemă continuă să fie lipsa unor strategii ambițioase cu privire la provocările structurale ale economiei. UE nu are încă planuri concrete pentru cursa AI (Artificial Intelligence), pentru politicile sale industriale și energetice sau pentru reconstrucția Ucrainei. Planurile sale pentru revigorarea industriei de apărare și armament există pe hârtie, dar depind de consensul politic european de a cheltui mai mult pe înarmare și mai ales de a cumpăra sindicalizat și local, în interiorul UE.

Prognozele de creștere economică pentru acest an ale celor mai importante motoare economice din UE au fost deja reduse, în condițiile în care industriile de bază din Europa se confruntă cu provocări istorice: cerere și producție în scădere, costuri în creștere, supra-reglementare, investiții care stagnează sau pleacă spre SUA sau China și fabrici amenințate de faliment.

Guvernul Germaniei și-a revizuit la mijlocul lunii februarie prognoza de creștere a PIB de la un avans anticipat de +1,3%, la doar +0,2%, în condițiile în care economia germană (PIB real, ajustat cu inflația) stagnează de 2 ani. Germania nu a trecut încă peste criza energetică, chiar dacă prețul european al gazului natural a scăzut semnificativ în ultimele trimestre.

Cea mai mare economie europeană se află deja într-o stagnare cu accente recesioniste, iar PIB-ul real al Germaniei s-a contractat cu 0,3% în anul anterior, în condițiile în care producția industrială a ajuns la niveluri la care era în 2006.

Guvernul de la Berlin are numeroase probleme structurale pe care trebuie să le rezolve în următoarea perioadă.

Anul următor riscă să aducă noi complicații unei clase politice surprinzător de divizate din punct de vedere ideologic. Alegerile parlamentare federale din toamna lui 2025 sunt anticipate să propulseze și mai mult partidul naționalist și eurosceptic Alternative für Deutschland.

---

Un alt risc semnificativ pentru Germania este expunerea sectorului său bancar pe piața de commercial real-estate, lovită de contracția prețurilor pentru spații de birouri din ultimii ani (-10% în 2023). Sectorul de real-estate german este în cea mai proastă situație din ultimele decenii, fiind afectat de insolvențe , lucrări de construcții stopate și o scădere de peste 50% a noilor tranzacții.

Per total, sistemul bancar european are o expunere de 1,4 trilioane de dolari, iar investitorii au început să devină din ce în ce mai îngrijorați cu privire la abilitatea băncilor de a gestiona riscurile și expunerea de pe piața americană și europeană.

Inclusiv instituții mari de creditare din Franța și Olanda, cu expunere pe sectorul de real-estate, sunt expuse unor pierderi mari, dacă prețurile pentru clădirile de birouri își continuă declinul. Numai sectoarele bancare din Germania și Franța au acordat credite în valoare de circa 600 de miliarde de euro către firme din sectorul de commercial real-estate.

Dobânzile mari și costurile tot mai ridicate de construcție au împins deja câțiva dezvoltatori în insolvență, pe măsură ce finanțările bancare s-au redus, valoarea activelor a scăzut, iar tranzacțiile au înghețat.

Marea Britanie este o altă economie importantă din Europa, care este blocată într-un mediu stagflaționist, caracterizat de creștere economică reală zero și inflație mare. Economia Marii Britanii este în recesiune tehnică (-0,5% contracție a PIB în a doua jumătate a lui 2023), iar bancherii centrali de la Banca Angliei au semnalat deja că orice sprijin sub forma unor scăderi ale ratelor de dobândă este la multe luni distanță .

Franța anticipează și ea o decelerare a economiei. Ministrul Finanțelor de la Paris, Bruno Le Maire, a anunțat recent că guvernul său și-a modificat prognoza de creștere a economiei pentru 2024 de la +1,4% la +1,0%. Mai mult, Le Maire a anunțat tăieri de cheltuieli bugetare în valoare de 10 miliarde de euro. În general, o reducere prea mare a cheltuielilor bugetare, într-o perioadă cu creștere lentă a PIB, lovește cererea agregată și complică ecuația economică.

Producția industrială din zona euro continuă să fie afectată negativ nu doar de prețul încă mare al energiei și de cererea externă slabă, ci și de o cerere internă deficitară. Este valabil pentru toate sectoarele economice din economiile importante: industrie, construcții și servicii.

Este o evoluție extrem de îngrijorătoare, în condițiile în care construcțiile și industria manufacturieră europeană, îndeosebi sectorul energetic, beneficiază de fonduri comunitare imense pentru investiții în reziliență.

Se întrevede totuși o luminiță la capătul acestui tunel: chiar dacă volumul producției industriale din zona euro și cel al comenzilor noi (interne și externe) au scăzut în primul trimestru, declinul pe aceste două componente a fost tot mai mic în ultimele luni. Pe de altă parte, prețurile materiilor prime și costurile de producție per total au crescut cu cel mai rapid ritm din ultimele 8 luni.

Creșterea economiei globale depinde de SUA

Șeful Băncii Centrale americane (Federal Reserve), Jerome Powell, a anunțat în martie că dobânda-cheie rămâne la același nivel de 5,5%, cu perspectiva a trei reduceri în 2024. Foto: Mandel NGAN/AFP/Profimedia.

Statele Unite ale Americii nu doar că au cea mai dinamică și puternică economie a lumii, dar și cea mai rezilientă și inovatoare. Consumul privat este în continuare extrem de puternic, piața muncii este ocupată integral cu șomaj istoric de mic și creșteri reale de salarii, în timp ce deficitul bugetar anual de 2 trilioane de dolari susține per total activitatea economică.

Totodată, investițiile în capacități industriale s-au dublat în ultimul an, pe fondul procesului de reshoring, iar sectoarele de microcipuri și centre de date manifestă un boom extraordinar al investițiilor.

Cu excepția zonei de lucrări publice, sectorul de construcții și commercial real-estate este singurul care se află sub o presiune foarte mare, din cauza majorării dobânzilor în 2022 de la 0,25% la 5,50%, slăbiciune care se resimte pe bilanțurile băncilor regionale. Aceste bănci sunt în imposibilitatea de a mai acorda credite și de a participa la formarea de capital și de business.

Inflația rămâne principalul risc pentru evoluția economiei reale americane, prin prisma măsurilor ce ar trebui adoptate pentru combaterea unui nou puseu inflaționist. Deja prețurile de consum au reaccelerat în ianuarie și februarie, iar ritmul anual al inflației s-a stabilizat pe un platou ridicat, între 3 și 4 procente, peste ținta de 2% a Rezervei Federale (Fed). Mare parte din accelerarea inflației a venit din zona de servicii și chirii. O reaprindere a inflației ar da peste cap planurile Rezervei Federale (Fed) de a opera trei scăderi ale ratelor de dobândă în acest an.

Apariția unui nou puseu inflaționist riscă să spargă inclusiv bula bursieră de pe Wall Street , mai ales dacă se va contura posibilitatea unor noi majorări ale ratelor de dobândă. O spargere agresivă ar avea efecte negative asupra economiei americane și globale, sprijinite până acum de umflarea acestei bule pe bursă, prin efectul de avuție .

Creșterea masei monetare din ultimele luni este unul din motivele pentru care inflația din Statele Unite a rămas la un nivel încă ridicat.

Un altul este caracterul inflației. În Statele Unite, tendința ascendentă a prețurilor de consum pare mai degrabă structurală, decât ciclică. Creșterea dobânzilor a combătut primul puseu inflaționist post-pandemic, dar realitățile macroeconomice s-au schimbat.

Protecționismul economic al administrației Trump a fost preluat de administrația Biden, iar motorul economiei a devenit rebalansarea inegalităților , scăpate de sub control în ultimii 40 de ani. Practic, scopul politicilor economice nu mai este maximizarea PIB, ci a veniturilor persoanei medii din SUA. Asta înseamnă, la nivel macro, o economie dominată de populism și o inflație demand-pull .

Protecționismul aduce la rândul său deglobalizare, conflict global și competiție pentru resurse. Toate acestea sunt presiuni inflaționiste structurale, iar renunțarea la frâna ciclică a dobânzilor ridicate riscă să producă un scenariu ca cel din anii 1968-1982, când inflația a avut o volatilitate foarte mare.

Având în vedere avansul din sondaje al republicanului Donald Trump, autoritățile americane au interesul ca economia să meargă bine cu cât ne apropiem mai mult de alegerile prezidențiale din noiembrie. Prin urmare, orice încetinire economică până la jumătatea anului va fi contracarată cel mai probabil cu noi stimulente fiscale și monetare.

Suporterii președintelui democrat Joe Biden au început deja să pună presiune pe Jerome Powell, președintele băncii centrale din SUA, pentru scăderea dobânzilor. În presa americană, au apărut materiale în care Powell este descris drept potențialul vinovat pentru o eventuală revenire la Casa Albă a lui Donald Trump.

O favorizare deliberată a creșterii economice de către o bancă centrală precum Fed, mai ales într-un an electoral, în locul combaterii inflației pe termen mediu și lung, ar fi o rețetă pentru pierderea controlului asupra piețelor și a dobânzilor.

În astfel de situații, când piața miroase abandonarea mandatului de către o bancă centrală, dobânzile pe termen scurt pot scădea în răspuns la o reducere a dobânzilor, dar cele pe termen lung riscă să crească, ca urmare a pierderii încrederii în banca centrală și în dorința ei de a suprima inflația din viitor.

Un alt scenariu care ar putea deraia economia americană este izbucnirea unei noi crize bancare.

În martie 2023, prăbușirea Silicon Valley Bank, colapsul Credit Suisse și criza de lichidități de la alte bănci regionale americane au înviat amintirea crizei financiare din 2008. Aceste bănci cu probleme au fost salvate de către Fed, care a creat o facilitate monetară, prin intermediul căreia s-au pompat sute de miliarde de dolari în sistemul financiar.

Pe bilanțurile băncilor încă există totuși aproape 2 trilioane de dolari în credite cu probleme, acordate sectorului de commercial real-estate, aflat în mari suferințe financiare. Practic, băncile regionale americane au o gaură majoră în bilanțuri. Asta înseamnă că trebuie să fie mult mai prudente în acordarea de credite, în special când vine vorba de acest sector.

Japonia și experimentul urmărit de toate băncile centrale

Banca Centrală a Japoniei a crescut pentru prima oară în 17 ani dobânda-cheie peste 0, ajungând la 0,1%. Richard A. Brooks / AFP / Profimedia

Japonia este țara unui experiment monetar urmărit în ultimii ani cu mare atenție de băncile centrale și de investitorii din lumea dezvoltată. Pentru „Țara Soarelui Răsare”, anii ’80 au însemnat debutul globalizării și umflarea unei super-bule imobiliare și financiare pe piețele naționale.

Spargerea bulei a produs trei decenii de stagnare economică, în care unica soluție pentru păstrarea economiei pe linia de plutire a fost injecția de bani de către banca centrală și reducerea dobânzilor, respectiv menținerea dobânzilor nominale aproape de 0% și a celor reale în teritoriul negativ.

Injecțiile de bani din ultimele 3 decenii au fost realizate prin așa-numitele programe de relaxare cantitativă, adică achiziția de obligațiuni direct din piață, de la investitori și bănci. Acestea din urmă au fost trase pe linie moartă, după spargerea bulei.

În urma acestor programe, Banca Japoniei a preluat pe bilanțul propriu povara de pe bănci, iar între timp a ajuns să dețină mai mult de jumătate (54%) din datoria publică totală a guvernului de la Tokyo.

Banca Japoniei a semnalat însă anul trecut câteva modificări asupra acestei politici monetare ultra-relaxate și posibilitatea unor alte modificări semnificative pe viitor.

Importanța Japoniei în economia financiară globală poate fi rezumată într-o singură statistică: doar în 2022 , un an în care celelalte bănci centrale importante din lume încercau să reducă lichiditatea în exces din piețe, din cauza inflației, Banca Japoniei a cumpărat obligațiuni guvernamentale japoneze în valoare de 1 trilion de dolari. Aceasta reprezintă lichiditate injectată în piețe.

Politica monetară japoneză ultra-relaxată, predictibilă, a produs una din cele mai profitabile tranzacții din istorie: investitorii împrumutau yeni japonezi la dobânzi de 0% și investeau în active denominate în dolari sau alte valute, unde dobânzile erau mai mari (așa-numitul carry-trade ).

Ca urmare a ciclului global de majorare a dobânzilor și din cauza manifestării unei inflații proprii moderate, Banca Japoniei a început ușor-ușor să renunțe la sprijinul necondiționat pe care l-a oferit piețelor financiare. Cu toate astea, ajustarea s-a făcut gradual, fără volatilitate în piețe, plafonul pentru rata de dobândă pe 10 ani fiind mutat la 1%, de la puțin peste zero. Totul cu continuarea programelor de relaxare cantitativă.

Acești pași în deciziile de politică monetară au curățat practic sistemul financiar în ultimele decenii, după excesele din anii ’80, și au permis ieșirea presiunii din piețe.

În același timp, sectorul privat din Japonia, datorită diferențelor culturale față de Vest, este subîndatorat și are un buffer semnificativ de cash. Din punct de vedere istoric, atât corporațiile cât și consumatorii din Japonia au o preponderență mult mai redusă pentru consumul de credite, față de Vest.

Japonia are totuși o problemă demografică majoră și un comportament de consum extrem de conservator.

Sectorul corporativ japonez este cunoscut pentru eficiență și produse cu grad ridicat de sofisticare. Acest sector și-a realizat toate profiturile prin eficientizare și reducerea costurilor.

În general, majorarea dobânzilor ar reprezenta chiar un beneficiu pentru sectorul privat din Japonia. De altfel, Banca Japoniei a făcut acest pas în martie, pentru prima oară în ultimii 17 ani, introducând o dobândă cheie de 0,1% , ceea ce a zdruncinat piețele internaționale, determinând o scurtă cădere a yenului.

Paradoxal, această rebalansare economică și îmbunătățirea semnificativă a perspectivei economiei japoneze reprezintă o problemă pentru alte țări.

De ce? Pentru că acest sector privat imens din Japonia a fost cel mai mare creditor extern și investitor în Statele Unite, China și alte economii importante ale lumii. Apariția oportunităților acasă și redresarea fluxurilor de capital pot însemna inversarea trendului.

Implicațiile unei schimbări la 180 de grade a acestor fluxuri de capital sunt majore, pentru că Japonia este ultimul mare furnizor de lichiditate către Statele Unite, care rulează un deficit bugetar anual de 2 trilioane de dolari.

Restul țărilor importante au încheiat relaxarea cantitativă, bilanțurile băncilor mari sunt deja pline de obligațiuni americane, iar investitorii sunt deja supraîndatorați (prin supraîndatorare a se înțelege leverage ) și nu pot cumpăra mult mai multe active.

Dispariția ultimei bănci centrale care ținea dobânzile pe termen scurt la zero și care pompa anual trilioane de dolari în sistemul financiar global poate reprezenta o problemă, dacă dobânzile vor fi împinse și mai mult în sus.

Japonia se confruntă și cu provocări mari de securitate, în contextul tensiunilor geopolitice tot mai mari din Asia de Est, dintre Statele Unite și China, pe de-o parte, și cele dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud, pe de alta. Rolul major al Japoniei în arhitectura de securitate din Asia, ca principal partener al SUA, îi conferă însă un rol strategic major, mai ales că Beijingul devine tot mai agresiv în manifestarea dorințelor de a-și reînsuși Taiwanul.

China e mahmură după beția îndatorării din deceniul precedent

Cargoul de mașini al BYD, cel mai mare producător de vehicule electrice din lume, trage în portul din Bremen, cu 3.000 de vehicule la bord. China se află într-o ofensivă susținută pe piața auto europeană. Foto: Lars Penning / AFP / Profimedia

În deceniul trecut, China a fost de departe principalul furnizor de impuls de creditare și creștere economică post-2008. În prezent, China trece printr-o beție post-exces extraordinară. Indicii de acțiuni s-au tranzacționat în februarie la niveluri la care erau acum 15 ani, iar economia este percepută a fi în recesiune de investitori și companii, în contextul în care de câteva luni manifestă deflație , din cauza cererii slabe.

Încrederea economică este la cele mai slabe niveluri și economia chineză se confruntă cu ieșiri masive de capital, pentru prima dată din 1998 încoace. În principal, vorbim despre fonduri de investiții și companii din Vest care își repatriază capitalul (dobânzile în China sunt în scădere , în timp ce în Vest sunt la maximele ultimelor decenii) sau mută capacități de producție înapoi în America, Europa sau în țări precum Thailanda sau Vietnam. Într-un singur cuvânt: deglobalizare.

Din cauza deflației cronice, Beijingul face tot posibilul să manipuleze valoarea monedei sale naționale, în așa fel încât aceasta să nu fie prea puternică. Scopul este să ajute exportatorii și să creeze impresia unei lipse a volatilității economice, pentru a atrage în continuare fluxuri internaționale de capital.

Investițiile străine directe au fost pe plus în 2023, dar s-au situat la un nivel de doar 33 de miliarde de dolari, cu 90% sub maximul istoric de 344 miliarde, din 2021. Nivelul investițiilor străine directe nete sunt practic la același nivel ca în 1992, când China condusă de Deng Xiaoping începea să se deschidă către investitori.

În același timp, economia chineză continuă să fie afectată de cererea slabă, provocată parțial de prăbușirea sectorului său de imobiliar, care are o pondere masivă în PIB (aproximativ 30%).

China a devenit de asemenea fragilă economic, în ultimii ani, și din cauza sensibilității sale la ieșiri de capital, care cauzează probleme pentru dinamica economică și pentru stocul național de datorie.

Pe de altă parte, deși se confruntă cu o tendință demografică descendentă pe termen lung, care va reduce potențialul de creștere, China continuă să beneficieze de investițiile din trecut, de transferul tehnologic și intelectual din ultimele decenii.

Investițiile chineze în Europa și SUA au sprijinit acest transfer tehnologic, menit să susțină strategiile naționale ale Beijingului și programul industrial „Made in China”. De câțiva ani, se vorbește pe coridoarele puterii de la Washington sau Berlin despre intențiile Chinei de înlocuire a Statelor Unite și Germaniei din pozițiile de lideri economici și industriali globali.

Un sector pe care producătorii din China sunt din ce în ce mai competitivi este cel auto, dominat în mod clasic de Europa și SUA. China a devenit deja cel mai mare exportator de vehicule electrice și deține mare parte din resursele minerale critice pentru producția de baterii.

Motivul pentru care China a produs competitiv din anii '80, pe lângă capitalul injectat de companiile din SUA, Europa și Japonia, este stocul de resurse naturale și forță de muncă. Pentru corporațiile interesate de reducerea costurilor, forța de muncă din China a fost ieftină, multă și capabilă. Această forță de muncă nu mai este de câțiva ani așa de ieftină , iar unii comentatori numesc declinul demografic din ultimii doi ani drept startul unui colaps demografic .

Totodată, dezinflația globală din ultimul an a fost sprijinită de China, care a exportat din deflația sa către restul lumii, din moment ce a exportat bunuri la prețuri mai mici. O revenire economică puternică, cu o inflație în creștere în China, ar schimba această tendință și ar însemna nou val de export de inflație către restul lumii.

Relația cu Statele Unite se află în ape tulburi de câțiva ani. SUA văd în China principalul rival economic și geopolitic în noua competiție strategică de la nivel global. Statele Unite au renunțat sub Donald Trump la „angajamentul strategic” în favoarea „competiției strategice”, o tendință care a început să ducă la bifurcarea economiei mondiale.

Mai mult, Donald Trump a aruncat deja în spațiul public ideea aplicării unor tarife vamale de 60% asupra importurilor din China care ajung în Statele Unite, în timp ce administrația Biden a pus restricții suplimentare pe exportul de produse și tehnologii avansate. SURSA: panorama.ro