Burleanu, anunț despre contractul selecționerului Edward Iordănescu: decizia federației făcută publică

Burleanu, anunț despre contractul selecționerului Edward Iordănescu: decizia federației făcută publică

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că sentimentul pe care îl împărtăşeşte cu selecţionerul Edward Iordănescu este că îşi doreşte să continue împreună şi după încheierea Campionatului European din Germania, când expiră contractul cu antrenorului.

Răzvan Burleanu. FOTO: Arhiva Adevărul

Răzvan Burleanu. FOTO: Arhiva Adevărul

"În momentul de faţă sentimentul pe care îl avem, administraţie, departamentul tehnic, stafful tehnic, selecţionerul inclusiv, este că ne dorim să continuăm împreună", a spus preşedintele FRF

Burleanu a subliniat că îşi va îndeplini obiectivul, acela de a stabili numele selecţionerului înainte de plecarea echipei naţionale a României la turneul final al Campionatului European din Germania.

"Obiectivul pe care l-am trasat este ca înainte de plecarea în Germania la turneul final să cunoaştem numele selecţionerului care va duce această echipă naţională şi la o ediţie a Cupei Mondiale. Noi când vom avea elemente de noutate o să le comunicăm. Dar, repet, acesta este obiectivul şi îl vom îndeplini", a precizat el.

Preşedintele a dezminţit faptul că discuţiile de prelungire a contractului cu Edward Iordănescu au intrat într-un impas.

"Eu am discuţii cu Edi Iordănescu aproape în fiecare zi. Deci nu am avut doar două discuţii. Şi nicio discuţie cu Edi Iordănescu nu a ajuns într-un impas. El e un antrenor foarte deschis. Obiectivul l-am trasat împreună cu stafful tehnic. Aşa că aveţi toată încrederea că decizia la care vom ajunge va fi cea mai bună pentru fotbalul românesc şi pentru echipa naţională în următoarea etapă", a adăugat Burleanu.

Contractul selecţionerului echipei naţionale a României, Edward Iordănescu, cu Federaţia Română de Fotbal este scadent la finalul Campionatului European din Germania.

Programul naționalei în următoarea perioadă

*4 iunie (amical): România – Bulgaria, în direct la Prima TV & Radio România Actualități

*7 iunie (amical): România – Liechtenstein, în direct la Antena 1 & Radio România Actualități

Datele meciurilor de la Euro 2024, grupa E

*17 iunie: România – Ucraina (Munchen, 16.00), Belgia – Slovacia (Frankfurt, 19.00)

*21 iunie: Slovacia – Ucraina (Dusseldorf, 16.00)

*22 iunie: Belgia – România (Koln, 22.00)

*26 iunie: Slovacia – România (Frankfurt, 19.00), Ucraina – Belgia (Stuttgart, 19.00)

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…