Bunea Stancu ar putea dormi la DNA/Vicepreședintele CJ Brăila, Florin Mija, a fost reținut deja

Bunea Stancu ar putea dormi la DNA/Vicepreședintele CJ Brăila, Florin Mija, a fost reținut deja

Vicepreședintele CJ Brăila, Florin Mija, a fost reținut
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Florin Mija, a fost reţinut, joi, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul privind atribuirea preferenţială a unor contracte către anumite firme.

 După ore de audieri la DNA Galați, a fost emisă ordonanța de reținere pentru 24 de ore, pe numele vicepreședintelui CJ Brăila, Florin Mija. Audierile continuă, la sediul DNA Galați, cu președintele CJ Gheorghe Bunea Stancu și subordonatul său, Ghiocel Moisiu.

Procurorii anticorupţie din Galaţi au efectuat joi patru percheziţii în municipiul Brăila într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2009-2010, a unor infracţiuni asimilate celor de corupţie de către funcţionari publici cu funcţii de conducere în plan local, potrivit unui comunicat al DNA.

Două percheziţii au avut loc la sediul Consiliului Judeţean Brăila şi la domiciliul preşedintelui instituţiei, Gheorghe Bunea Stancu. Şeful CJ Brăila este suspectat de abuz în serviciu, după ce a acordat preferenţial şi prin încălcarea atribuţiilor de serviciu mai multe contracte către anumite firme. Prejudiciul s-ar ridica la aproximativ 3 milioane de lei.

Este vorba de încheierea a cinci contracte de către preşedintele CJ Brăila şi funcţionarii din subordine, printre care şi Florin Mija, care au făcut parte din comisia de evaluare a ofertelor înscrise în procedurile respective, pe de o parte, şi cei care au semnat contractele, pe de altă parte.


Citește și:

populare
astăzi

1 După chestia asta Geoană e out! Cine urmează?

2 „Na, că ți-am arătat și țâțele de bucurie”

3 Văduva lui Prigoană, Mihaela Botezatu, i-a dat o veste proastă Adrianei Bahmuțeanu: „Copiii nu vor să o vadă”

4 Hm! Pe asta o știați?

5 Care o fi faza cu știrea asta?