Bundesbank avertizează că Germania este în pragul recesiunii

Bundesbank avertizează că Germania este în pragul recesiunii

Germania riscă să se apropie periculos de mult de recesiune, a avertizat luni Banca centrală a Germaniei (Bundesbank) într-o prognoză potrivit căreia prima economie europeană va înregistra o creștere nulă sau foarte mică în a doua jumătate a anului, transmite Reuters.

În buletinul său pe luna octombrie, Bundesbank estimează că economia germană a înregistrat o creștere modestă în al treilea trimestru al acestui an în condițiile în care producția industrială a încetinit iar sectorul construcțiilor nu a dat un impuls economiei.

În trimestrul al doilea al acestui an economia germană a înregistrat o contracție de 0,2% iar o nouă contracție în al treilea trimestru ar fi însemnat că prima economie europeană a intrat deja în recesiune.

'Rezultatul economic total ar trebui să fie la nivelul celui de-al doilea trimestru sau chiar ușor mai mare', a apreciat Bundesbank făcând referire la trimestrul al treilea. 'Ținând cont de nivelul slab al comenzilor precum și de pesimismul din rândul companiilor, perspectiva pentru ultimul trimestru este de asemenea modestă' se mai arată în buletinul lunar al Bundesbank.

Performanțele slabe înregistrate de o economie considerată odată motorul de creștere al zonei euro sunt similare cu cele înregistrate de cea de a doua și a treia economie din zona euro, Franța și Italia. Prima a stagnat în al doilea trimestru al acestui an iar cea din urmă a intrat în recesiune în al doilea trimestru al acestui an.

Încetinirea economiei ar putea duce la înmulțirea vocilor care solicită Germaniei să investească mai mult pentru a-și stimula economia. 'Principalul motor de creștere, afectat de Putin și scăderea încrederii, s-a oprit și aceasta înseamnă că și alte părți ale zonei euro vor fi afectate', a apreciat Holger Schmieding, economist la Berenberg Bank.

Principalele institute economice germane la fel ca și Guvernul german și Fondul Monetar Internațional și-au revizuit deja prognozele de creștere pentru acest an.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”