Bulgaria/alegeri: GERB pe primul loc în intențiile de vot, cu un procent în fața socialiștilor (sondaj)

Bulgaria/alegeri: GERB pe primul loc în intențiile de vot, cu un procent în fața socialiștilor (sondaj)

Partidul conservator bulgar GERB se plasează pe primul loc în intențiile de vot ale electoratului, devansând cu doar un procent Partidul Socialist, înaintea alegerilor legislative anticipate de la 26 martie, conform unui sondaj preelectoral dat publicității luni, informează Novinite.

Dacă scrutinul ar avea loc acum, cinci partide ar fi reprezentate în viitorul parlament, plasându-se peste pragul electoral de 4%.

Cu cel mare procent este creditată formațiunea GERB, condusă de fostul premier Boiko Borisov, cu 29,7% din intențiile de vot, urmată de Partidul Socialist Bulgar, prezidat de Kornelia Ninova, cu 28,7%.

Pe locurile următoare se situează Patrioții Uniți, o alianță electorală naționalistă, cu 9,9%, și Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți (DPS), cu 9%.

Partidul nou-înființat Volia, al omului de afaceri Veselin Mareșki, este ultimul care ar trece pragul electoral, cu 6,5%.

Din cele trei blocuri de dreapta care se vor prezenta în alegeri, niciunul nu este creditat cu accederea în Adunarea Națională.

Totuși, Blocul Reformist, partener în fosta coaliție de guvernare cu GERB, se apropie de prag, cu 3,4% din intențiile de vot.

Partidul de stânga AVB, condus de fostul președinte Gheorghi Părvanov (2002-2012), nu ar obține decât un scor de 2%.

Potrivit sondajului, un sfert dintre respondenți susțin că și-ar putea schimba opțiunea de vot până în ziua alegerilor.

Sondajul a fost realizat de Trend Research Center pentru cotidianul "24 Ore", între 2 și 9 februarie, pe un eșantion de 1.002 persoane, și are marjă de eroare de +/-3,1%.

Bulgaria este condusă în prezent de un guvern interimar, avându-l ca premier pe Ognian Gerdjikov, cu principala misiune de a pregăti alegerile anticipate convocate pentru data de 26 martie.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

3 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

4 Revenim, Ponta a rămas prost, nu s-a vindecat...

5 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”