Bulgaria: Zeci de răniţi în timpul unei manifestaţii violente la Sofia împotriva premierului Borisov

Bulgaria: Zeci de răniţi în timpul unei manifestaţii violente la Sofia împotriva premierului Borisov

Zeci de persoane au fost rănite miercuri la Sofia şi 35 au fost arestate în timpul unei manifestaţii violente desfăşurate în faţa parlamentului bulgar împotriva premierului Boiko Borisov, în timp ce la Ruse protestatarii au blocat podul peste Dunăre, transmite agenţia EFE.

Potrivit autorităţilor, circa 20 de poliţişti sunt răniţi şi alte zece persoane au fost spitalizate cu iritaţii oculare şi probleme respiratorii provocate de gazele lacrimogene folosite de forţele de ordine.


Foto: (c) Borislav Troshev/EPA


Manifestanţii au aruncat spre forţele de ordine cu ouă, pietre şi roşii şi au încercat să blocheze accesul în parlamentul aflat în prima zi a sesiunii după vacanţa de vară. Forţele de ordine au recurs la gaze lacrimogene pentru a respinge manifestanţii şi a permite accesul deputaţilor în clădirea legislativului.

Este a 56-zi de proteste la Sofia împotriva premierului de dreapta Boiko Borisov şi a procurorului general Ivan Gheşev, pe care manifestanţii îi acuză de corupţie şi că servesc interesele unei oligarhii economice, nu pe cele ale cetăţenilor.


Foto: (c) Stoyan Nenov/REUTERS


Însă această manifestaţie a părut mai amplă faţă de cele deja obişnuite, aparent organizatorii reuşind să mobilizeze şi cetăţeni din alte părţi ale ţării care au venit la Sofia.

Proteste au avut loc şi în alte oraşe, printre care Ruse şi Varna. La Ruse manifestanţii au blocat podul peste Dunăre, potrivit agenţiilor EFE şi Novinite. Conform postului public bTV, citat de EFE, protestatarii au blocat de asemenea un punct de trecere a frontierei terestre cu România. Agenţiile menţionate nu precizează cât timp au durat aceste blocaje.


Foto: (c) Borislav Troshev/EPA


În încercarea de a tempera protestele, Boiko Borisov a declarat că este dispus să demisioneze dacă parlamentul aprobă un proiect de lege al partidului său, GERB, pentru iniţierea procesului de redactare a unei noi Constituţii, dar ideea nu i-a impresionat pe protestatari, care cred că el încearcă astfel să câştige timp pentru a rămâne la putere până când se vor desfăşura alegerile legislative la termen în primăvara anului viitor.

Borisov susţine că în spatele manifestaţiilor se află Partidul Socialist, principala formaţiune de opoziţie, şi l-a acuzat de asemenea pe preşedintele ţării, Rumen Radev, cu care se află într-o relaţie de rivalitate pentru putere, că incită la proteste şi că s-ar pregăti să-şi instaleze propriul guvern.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”