Bulgaria: Zeci de manifestanţi răniţi după un protest la Sofia pe fondul crizei apei din Pernik

Bulgaria: Zeci de manifestanţi răniţi după un protest la Sofia pe fondul crizei apei din Pernik

Treizeci de protestatari şi doi membri ai forţelor de ordine au avut nevoie de asistenţă medicală luni la Sofia după ce un grup de manifestanţi a încercat să intre într-o clădire guvernamentală din capitala bulgară, pe fondul protestelor care au avut loc în ultimele zile în Bulgaria în legătură cu criza apei din oraşul Pernik, a anunţat Ministerul bulgar de Interne, transmit dpa şi BTA.

Manifestanţii au aruncat cu sticle în forţele de ordine şi au distrus uşa de la intrarea principală în Ministerul Dezvoltării Regionale, iar poliţia a recurs la gaze lacrimogene.

Se fac cercetări pentru a se stabili identitatea celor care au provocat tensiuni în cursul protestelor, a menţionat Ministerul de Interne.

Protestul a fost organizat de partidul Vazrajdane (Renaşterea) şi se crede că majoritatea participanţilor sunt locuitori din Pernik (vest), unde de două luni apa este raţionalizată, după ce s-a aflat că rezervele locale de apă potabilă au scăzut la un nivel critic.

Această criză precum şi scandalul importurilor de deşeuri periculoase din Italia au dus la mijlocul lui ianuarie la demisia ministrului mediului Neno Dinov, care a fost acuzat de gestiune frauduloasă şi arestat.

Conform unui controversat sistem de import de deşeuri care s-ar afla sub investigaţie şi în Italia, Bulgaria a importat reziduuri în vederea arderii lor în termocentralele sale, ceea ce a contribuit la creşterea poluării.

Luni, procuratura generală a anunţat că fostul CEO al companiei de apă din Pernik, Ivan Vitanov, şi fostul primar interimar Sevdelina Kovaceva au fost reţinuţi la rândul lor pentru 72 de ore, sub acuzaţia de gestiune frauduloasă şi respectiv abuz în serviciu.

Problema apei a dus şi la o moţiune de neîncredere în guvern, care este programată pentru miercuri.AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…