Bulgaria respinge condițiile impuse de Austria pentru aderarea la Schengen

Bulgaria respinge condițiile impuse de Austria pentru aderarea la Schengen

Premierul Bulgariei, Nikolai Denkov, a precizat că negocierile aflate în desfăşurare cu Austria încă nu au condus la un acord final cu privire la aderarea Bulgariei la spaţiul Schengen pe cale aeriană.

Premierul Bulgariei a precizat că negocierile sunt în desfășurare FOTO Profimedia

Premierul Bulgariei a precizat că negocierile sunt în desfășurare FOTO Profimedia

Nikolai Denkov a respins posibilitatea ca Bulgaria să accepte în mod exclusiv anumite reguli specifice, într-o intervenție la la postul bTV, făcând referire la cererea guvernului austriac ca România şi Bulgaria să preia migranţi sosiţi în Austria. Premierul bulgar a subliniat că Bulgaria va aplica protocoalele europene stabilite în ce priveşte primirea migranţilor, relatează Agerpres .

Reacţia vine în contextul în care ministrul austriac de interne Gerhard Karner a confirmat luni că ţara sa şi-ar putea ridica veto-ul faţă de aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen deocamdată prin acceptarea lor într-un aşa-numit "Air Schengen", respectiv eliminarea controalelor doar în aeroporturi, nu şi la frontierele terestre, impunând însă o serie de condiții celor două state şi Comisiei Europene.

Fost ministru de Externe: „Condițiile Austriei, ilogice”

Austria cere consolidarea protecţiei frontierelor externe ale UE pentru a opri valul de migranţi, inclusiv prin alocarea în acest scop de finanţări europene suplimentare, şi preluarea de către România şi Bulgaria a solicitanţilor de azil sosiţi în Austria, în special afgani şi sirieni.

Fostul ministru bulgar de externe Nadejda Neinski a descris această ultimă condiţie pusă de Austria ca fiind „ilogică, întrucât Bulgaria şi România nu au de ce să îndeplinească vreo condiţie în plus pentru acceptarea lor în Schengen”.

„Ar fi o greşeală să legăm subiectul migraţiei şi refugiaţilor cu subiectul Schengen. Legătura între cele două există doar în ce priveşte controlul frontierei, ceea ce este normal”, a explicat fosta titulară a MAE bulgar.

În acest timp, ministrul bulgar al justiţiei, Atanas Slavov, a confirmat poziţia exprimată de premierul Denkov, reafirmând angajamentul Bulgariei numai faţă de regulile europene.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…