Bulgaria: Procurorii l-au inculpat pe şeful unei agenţii de stat în ancheta privind acordarea frauduloasă a cetăţeniei

Bulgaria: Procurorii l-au inculpat pe şeful unei agenţii de stat în ancheta privind acordarea frauduloasă a cetăţeniei

Procurorii bulgari au anunţat miercuri că l-au inculpat pe şeful Agenţiei de stat pentru bulgarii din străinătate, în cadrul anchetei privind reţeaua de corupţie care le-a permis unor cetăţeni străini să obţină paşapoarte bulgare şi să călătorească fără viză în Uniunea Europeană, transmite Reuters.

Bulgaria a făcut progrese reduse în combaterea corupţiei după ce aderat la UE în 2007 şi se află sub presiune din partea Comisiei Europene pentru a întări aplicarea legii şi a inculpa şi condamna oficiali corupţi.

Autorităţile l-au arestat luni pe Petar Haralampiev, şeful Agenţiei de stat pentru bulgarii din străinătate, sub suspiciunea de primire de mită şi conducere a unui grup infracţional organizat. Avocatul lui Haralampiev a declarat că acesta neagă acuzaţiile.

În aceeaşi anchetă au mai fost arestate alte în jur de 20 de persoane, printre care 15 angajaţi ai agenţiei şi presupuşi intermediari.

'Acesta este cel mai grav caz de corupţie la nivel înalt şi nu există analogie în istoria noastră modernă, pentru că am strâns dovezi concrete despre infracţiuni precise', le-a declarat procurorul-şef adjunct Ivan Gheşev reporterilor.

Conform procurorilor, solicitanţii, majoritatea din ţări din Balcanii de Vest, Republica Moldova şi Ucraina, plăteau până la 8.000 de euro pentru a obţine în mod fraudulos certificate care le atestau originea bulgară.

Mită se dădea şi pentru accelerarea procedurilor, mai spun procurorii, precizând că peste 20.000 de cereri au fost întârziate.

Odată intraţi în posesia certificatului, aplicanţii puteau solicita paşapoarte bulgare, care le dădeau dreptul de a călători şi munci fără restricţii în ţările Uniunii Europene.

În Macedonia, Serbia, Republica Moldova şi Ucraina există minorităţi bulgare semnificative.

Procurorii spun că nu există indicii că ar fi fost emise documente unor cetăţeni din Africa, Orientul Mijlociu sau Asia.

Dovezile indică faptul că practicile de corupţie au început în iunie 2017, la o lună după ce Haralampiev a fost numit la conducerea agenţiei.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”