Bulgaria l-a expulzat pe șeful Bisericii Ruse de la Sofia. Rusia a reacționat furibund

Bulgaria l-a expulzat pe șeful Bisericii Ruse de la Sofia. Rusia a reacționat furibund

Autoritățile bulgare l-au expulzat pe arhimandritul Vasian, care a condus Biserica Ortodoxă Rusă din țară, pentru că ar fi o „amenințare la adresa securității naționale", au declarat mai mulți diplomați ruși pentru agenția oficială rusă de presă TASS, scrie Politico .

Arhimandritul Vasian, care a condus Biserica Ortodoxă Rusă din țară, a fost expulzat joi, împreună cu doi angajați ai bisericii Sfântul Nicolae Făcătorul de Minuni din Sofia, potrivit unui comunicat emis de ambasada rusă din Bulgaria.

„Suntem revoltați de faptul și forma deciziei luate de partea bulgară. Este evident că actuala conducere a Bulgariei și-a propus să distrugă nu doar legăturile socio-politice, culturale și umanitare dintre țările noastre, ci și să rupă relațiile dintre bisericile ortodoxe surori rusă și bulgară și să învrăjbească popoarele rus și bulgar unul împotriva celuilalt”, a transmis Ambasada Rusiei pe pagina de Facebook.

Într-un interviu acordat Politico în luna iunie, fostul premier bulgar Kiril Petkov, a cărui alianță reformistă este în prezent principala forță într-un nou guvern, a declarat că Bulgaria trebuie să-i elimine din țară pe agenții susținuți de Moscova dacă speră să reușească în planurile sale ambițioase de a scăpa de crima organizată și de corupție.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…