Bulgaria ia măsuri pentru un control mai strict asupra cultelor

Bulgaria ia măsuri pentru un control mai strict asupra cultelor

Parlamentul Bulgariei a adoptat vineri o majorare semnificativă a finanţării publice a cultelor, în încercarea de a limita ascensiunea islamului radical, transmite agenţia France Presse.

Amendamentele adoptate introduc, de asemenea, un regim de înregistrare a lăcaşurilor de cult şi a înalţilor demnitari religioşi străini.

Statul bulgar va acorda o subvenţie anuală de 10 leva (5 euro) pentru fiecare credincios fie al Bisericii Ortodoxe (peste 80% din cei aproape 7 milioane de bulgari), fie al cultului musulman.

La ultimul recensământ din Bulgaria, organizat în urmă cu şapte ani, 4,3 milioane de bulgari s-au declarat creştini, iar 570.000 musulmani. Experţii subliniază totuşi că respectivul recensământ nu reflectă realitatea în mod fidel; proporţia musulmanilor este estimată la 1,3% din populaţia bulgară.

Noua lege va permite o creştere substanţială a finanţării, care până acum era plafonată la 15 milioane de leva (7,5 milioane de euro) pentru fiecare dintre cele două culte în cauză (creştin ortodox şi musulman).

Măsura vizează reducerea finanţării din străinătate, în special pentru cultul musulman, dinspre Turcia şi Arabia Saudită. Totuşi, donaţiile anonime, a căror interzicere a fost propusă de partidele naţionaliste bulgare, vor fi permise.

Autorităţile de la Sofia sunt îngrijorate de ascensiunea islamului radical în Bulgaria, mai ales în interiorul comunităţii rome.

După căderea regimului comunist în 1989, au fost ridicate numeroase moschei în Bulgaria graţie finanţărilor turce şi saudite, în regiunile cu minoritate musulmană puternică, din sudul şi nord-estul ţării. AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?