Bulgaria expulzează 10 diplomaţi ruşi

Bulgaria expulzează 10 diplomaţi ruşi

Ministerul Afacerilor Externe din Bulgaria a anunţat vineri într-un comunicat că a declarat 10 diplomaţi ruşi "personae non gratae" şi le-a dat termen 72 de ore să părăsească ţara, informează Reuters şi AFP.

Cei 10 au fost expulzaţi pentru "activităţi neconforme Convenţiei de la Veneţia privind relaţiile diplomatice", formulă folosită adesea pentru a semnala activităţi de spionaj.

Într-o declaraţie postată pe site-ul său, MAE bulgar a informat că premierul Kiril Petkov a fost consultat în legătură cu expulzările şi că ambasadorul Rusiei la Sofia a fost informat la rândul său.

Acesta este cel de-al doilea val de expulzări de diplomaţi ruşi din Bulgaria. La 2 martie, Sofia a expulzat doi diplomaţi ruşi pe fondul unor acuzaţii potrivit cărora cei doi ar fi fost implicaţi în activităţi de spionaj.

Bulgaria, cel mai apropiat aliat al Moscovei în timpul Războiului Rece, dar care a devenit între timp stat membru al UE şi NATO, a condamnat invazia rusă în Ucraina.

Cu anunţul de vineri, Sofia a expulzat în total 20 de diplomaţi ruşi suspectaţi de spionaj începând din octombrie 2019.

Luni, Slovacia, alt stat membru UE şi NATO, a expulzat trei membri ai personalului ambasadei ruse de la Bratislava, pe baza unor informaţii primite de la serviciile sale secrete. AGERPRES


populare
astăzi

1 Foarte interesant amănunt...

2 VIDEO „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul” / Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016

3 Fraților, ăla care a luat 100.000 de euro primă de pensionare s-a reangajat tot la Romsilva, iar acum câştigă 9.000 de euro pe lună!

4 China se pregătește de război, primele dovezi clare

5 Răsturnare de situație / Pe cine ar vota românii la prezidențiale. Am putea avea doi suveraniști în turul secund