Bulgaria: Declin demografic de 11,5% în ultimii 10 ani, cel mai puternic de la căderea comunismului

Bulgaria: Declin demografic de 11,5% în ultimii 10 ani, cel mai puternic de la căderea comunismului

Populaţia Bulgariei s-a redus cu 11,5% în ultimul deceniu, când s-a consemnat cel mai mare declin demografic observat după regimul comunist, a anunţat joi Institutul de statistică, prezentând primele estimări ale recensământului întreprins în lunile septembrie şi octombrie 2021, transmite AFP.

Bulgaria, ţara cea mai săracă din Uniunea Europeană, numără în prezent 6,25 milioane de locuitori, comparativ cu 7,35 milioane în 2011.

Acest declin puternic este cauzat de rata de mortalitate cea mai ridicată din UE pe fond de netă îmbătrânire demografică, dar şi de numeroasele plecări în străinătate, mai ales în rândul tinerilor activi, a explicat în faţa presei directorul institutului, Serghei Ţvetarski.

La ora actuală, persoanele de 65 de ani şi peste această vârstă formează aproape un sfert din totalul populaţiei, comparativ cu 18,5% acum zece ani.

La fel ca în cazul celorlalte state ex-comuniste, şi din Bulgaria s-a emigrat masiv după trecerea la democraţie în 1989, dar mai ales după aderarea ţării la UE în 2007.

Dacă la ieşirea din comunism Bulgaria atingea 9 milioane de locuitori, numărul lor a scăzut la 8,5 milioane în 1992, apoi la 7,9 milioane în 2001 şi la mai puţin de 7 milioane la finele anilor 2010, o involuţie demografică ce o plasează printre ţările cu cea mai masivă depopulare.

Potrivit directorului Ţvetarski, citat de site-ul de ştiri Dnevnik, populaţia de acum este comparabilă numeric cu cea din anul 1934.

Recensământul de anul trecut, ale cărui date finale vor fi publicate la mijlocul lui 2022, mai relevă că în mediul rural continuă depopularea, mai ales în regiunea defavorizată din nord-vest.

Capitala Sofia, cu o populaţie actuală de 1,5 milioane de locuitori, este singurul oraş mare care a înregistrat o creştere demografică (+14,7% faţă de precedentul recensământ).AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!