Bulgaria critică acțiunile Rusiei în zona sa economică exclusivă din Marea Neagră: Posibile reacții

Bulgaria critică acțiunile Rusiei în zona sa economică exclusivă din Marea Neagră: Posibile reacții

Ministrul bulgar al Apărării, Todor Tagarev, a declarat la televiziunea naţională că autorităţile de la Sofia analizează posibila reacţie la acţiunile Rusiei în zona exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră.

Zona Mării Negre FOTO Wikipedia

Zona Mării Negre FOTO Wikipedia

„În ultimele luni, Rusia a folosit Marea Neagră şi zona economică exclusivă a Bulgariei pentru exerciţii militare, aşa că ţara noastră examinează diferite opţiuni de reacţie - de la cele diplomatice la accelerea achiziţiei de complexe de mine de coastă”, a afirmat Todor Tagarev.

Ministrul bulgar a precizat că principala reacţie nu va fi independentă, ci comună cu aliaţii din NATO, transmite agenția de presă Novinite, preluată de Agerpres .

„De la jumătatea lui iulie, Rusia a avertizat că va efectua exerciţii de tragere într-o parte a zonei economice exclusive bulgare. Astfel, blochează culoarele normale de trafic comercial, ceea ce înseamnă că este periculos să utilizăm economic această zonă. În mare măsură, ceea ce se întâmplă în Marea Neagră depinde de Turcia şi de acţiunile acesteia de a nu permite o escaladare mai puternică a tensiunii”, a adăugat Tagarev.

Novinite menţionează că Turcia respectă cu strictețe Convenţia de la Montreux, care limitează prezenţa navelor militare - inclusiv ruseşti - în Marea Neagră.

„Angajamentele aliaţilor noştri nu sunt doar cu nave, asta se poate face prin primirea de informaţii secrete, cu aviaţia care poate acţiona împotriva unor ţinte maritime, se poate face şi cu mijloace de pe coastă, acestea nu mai sunt limitate prin convenţie”, a subliniat ministrul bulgar.

Todor Tagarev a reamintit că „unele ţări aliate au suferit deja de pe urma conflictului din Ucraina”, referindu-se în acest sens la „fragmente de drone” care „cad în România”. Atacurile Rusiei împotriva porturilor ucrainene de la Dunăre ar putea la un moment dat să afecteze şi Bulgaria, a avertizat el.

„Nu există nicio ameninţare de acţiune militară directă împotriva Bulgariei, însă există riscuri că va fi afectată într-un fel sau altul de aceste acţiuni provocatoare şi agresive”, a afirmat Tagarev.

Cartier general NATO pentru forțele terestre

Articolul citat consemnează că există planuri pentru crearea pe teritoriul bulgar a unui cartier general de divizie multinaţională a forţelor terestre NATO, care ar putea fi instalat în apropiere de Sofia.

Ministrul bulgar apărării a explicat: „Nu discutăm despre prezenţa de trupe, ci despre un cartier general pregătit să comande astfel de trupe. Va fi pe un teren folosit tradiţional de armata bulgară. Vorbim despre comanda regională a forţelor speciale din Bulgaria şi România, despre construcţia de infrastructuri de transport şi energie, depozite, aeroporturi”.

„Politica principală a NATO este descurajarea unui agresor potenţial, însă şi de pregătire pentru cazul în care acest agresor decide să acţioneze. Agresorul nu este ipotetic - este Federaţia Rusă”, a spus Todor Tagarev.

„Mulţi oameni doresc ca războiul să se termine mâine sau anul viitor, dar sarcina noastră este să evaluăm continuu riscurile şi să ne pregătim pentru cele mai rele scenarii posibile”, a mai declarat el.

Potrivit acestuia, „Bulgaria are multe lucruri de interes pentru Ucraina - în acest moment le trimitem muniţie care nu este prevăzută de reglementările privind întreţinerea şi în afara necesităţilor directe ale armatei noastre. Necesităţile se schimbă, de exemplu, Ucraina caută acum fonduri pentru deminare, dar nu putem să îi ajutăm în această privinţă”.

Tagarev a apreciat că problema importanţei ajutorului bulgar pentru Ucraina este exagerată: „Dacă este ceva vital pentru partea bulgară, nu sunt fondurile pe care le putem scoate din depozitele armatei, ci producţia industriei noastre de apărare, care s-a specializat de decenii în producerea de muniţie, arme mici şi uşoare, şi acestea sunt folosite mult. Altfel, Bulgaria este una din cele 60 de ţări care participă la formatul Ramstein şi ajută Ucraina”.

Ministrul bulgar a refuzat să comenteze poziţia preşedintelui Rumen Radev privind furnizarea de armament. El a arătat că asistenţa pentru Ucraina înseamnă apărarea ordinii internaţionale, ceea ce este de interes strategic pentru Bulgaria, deoarece dacă Ucraina cedează, Rusia îşi poate reorienta agresiunea spre alte obiective.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!