Bulgaria: Cinci polițiști de frontieră, inculpați într-un caz de trafic de imigranți

Bulgaria: Cinci polițiști de frontieră, inculpați într-un caz de trafic de imigranți

Cinci polițiști bulgari de la frontiera cu Turcia au fost inculpați marți pentru că, în schimbul unor sume de bani, au lăsat să prospere un trafic de imigranți, a anunțat Parchetul bulgar, potrivit AFP. Cei cinci polițiști aflați la postul de frontieră Elhov (sud-est), dintre care trei ocupând funcții de responsabilitate, au fost arestați luni. Unul dintre ei primise 5.000 de dolari (4.400 de euro) pentru că a lăsat să treacă un grup de 30 de imigranți.

Inculpați pentru "apartenență la un grup criminal organizat", care funcționa din iulie 2015, agenții sunt acuzați că au primit bani pentru a opri de asemenea grupuri de imigranți conduse de traficanți concurenți ai rețelei din care făceau ei parte.

"Rămâne de stabilit câte persoane au trecut frontiera prin această schemă de corupție, mita primită și modul în care aceasta era distribuită", a precizat Parchetul în comunicat.

La mijlocul lunii decembrie, 22 de polițiști de frontieră, poziționați în special la postul de graniță bulgaro-turc Kapitan-Andréevo, au fost inculpați pentru că au lăsat vehicule să treacă fără control, în schimbul unor bani. Acest post de trecere a frontierei este considerat un punct nevralgic în traficul de mărfuri și ființe umane din Turcia spre Europa.

Membră a Uniunii Europene, dar nu și a spațiului Schengen, Bulgaria este ocolită de principalul flux de imigranți pe ruta Balcanilor spre Europa Occidentală, care trece prin Grecia, Macedonia și Serbia.

Totuși, circa 20.000 de imigranți din Siria, Irak și Afganistan au cerut anul trecut azil în Bulgaria, în timp ce alte câte mii care au traversat țara clandestin pentru a nu fi obligați să rămână.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…