Bulgaria: Avans de 8 puncte procentuale al conservatorilor faţă de socialişti, cu două zile înaintea alegerilor

Bulgaria: Avans de 8 puncte procentuale al conservatorilor faţă de socialişti, cu două zile înaintea alegerilor

Coaliţia formată din GERB - partid aflat la guvernare - şi Uniunea Forţelor Democrate (UDF) are un avans de 8 puncte procentuale faţă de Partidul Socialist bulgar (BSP) în intenţiile de vot înainte cu două zile de alegerile parlamentare din Bulgaria, indică un sondaj de opinie realizat de Alpha Research şi publicat joi, transmite novinite.com.

Astfel, coaliţia GERB-UDF ar obţine 28,1% din voturi, în timp ce BSP ar lua 19,8% din sufragii.

Sondajul a fost realizat în perioada 27-30 martie pe un eşantion de 1.007 cetăţeni bulgari adulţi.

Pe poziţia a treia ar urma să se plaseze Ima Takuv Narod (''Există un Astfel de Popor''), partid fondat de fostul moderator TV Slavi Trifonov, cu 12,7% din voturi, urmat de Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi, formaţiune a minorităţii turce, cu 12,5%. Rezultatele finale pentru aceste două partide în special vor depinde în mare măsură de prezenţa la vot.

Partidul reformist Bulgaria Democrată, creat de fostul ministru al justiţiei Hristo Ivanov, este cotat la 6,3% din intenţiile de vot, iar coaliţia de centru-stânga ''Ridicaţi-vă! Jos Mafia!'' ar urma să obţină 6% din voturi.

Pentru partidele VMRO, Volya-NFSB şi Ataka, campania electorală a devenit un fel de bătălie ''internă'' pentru a atrage electoratul populist şi radical. Cu un sprijin electoral de 4%, VMRO este cel mai aproape de pragul electoral pentru accederea în parlament, deşi coaliţia Volya-NFSB a înregistrat şi-a triplat numărul de susţinători faţă de începutul campaniei, ajungând la 3,1% din intenţiile de vot. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”