Bulgaria: Alegerea controversată a unui nou procuror general

Bulgaria: Alegerea controversată a unui nou procuror general

Consiliul Suprem Judiciar al Bulgariei a ales joi un nou procuror general în persoana lui Ivan Gheşev, în pofida îndoielilor formulate la adresa independenţei acestuia, într-o ţară criticată cu regularitate pentru corupţia endemică, relatează AFP şi Reuters.

Gheşev, în vârstă de 48 de ani, până acum adjunct al procurorului general în exerciţiu Sotir Ţaţarov şi unicul candidat la succesiunea acestuia, a asigurat în cursul audierii de aproape 10 ore în faţa Consiliului că intenţionează să "întărească eficienţa organelor de anchetă", cu precădere în ce priveşte corupţia, terorismul şi criminalitatea organizată.

În plină şedinţă, la sediul instituţiei a fost primit joi un mesaj în care se spunea că o bombă va exploda în 30 de minute, urmat de o frază în limba arabă. Şedinţa Consiliului a continuat însă. Zona din jurul clădirii fusese blocată de poliţie înaintea începerii şedinţei, care a prilejuit şi un protest fără precedent la alegerea unui procuror general în Bulgaria. Zeci de oameni s-au adunat în jurul sediului Consiliului, separaţi în două grupuri, unul care susţinea şi altul care se opunea numirii lui Gheşev, înainte de a fi redirecţionaţi de forţele de ordine.

Gheşev, ales cu un scor de 20 la 4, a afirmat că unele "cercuri politico-economice" au lansat o campanie ostilă împotriva candidaturii sale, de teama declanşării de anchete.

Procedura de desemnare a acestuia, susţinută de organizaţii ale procurorilor şi comisarilor din poliţie, a fost în schimb criticată de consiliul suprem al avocaţilor şi de organizaţii pentru apărarea drepturilor omului.

"Este vorba de o numire, nu de o alegere. Ivan Gheşev este alegerea unui lobby politic şi economic", a opinat Mihail Ekimgiev, avocat cunoscut pentru plângerile sale pe lângă CEDO.

Mai multe ONG-uri i-au cerut preşedintelui Rumen Radev să-şi folosească dreptul de veto împotriva alegerii lui Gheşev.

Procurorul general, numit pentru şapte ani, este una din cele mai puternice figuri din Bulgaria, supervizând activitatea tuturor celorlalţi procurori şi având ultimul cuvânt asupra lansării sau opririi unei anchete.

Lipsa unui dispozitiv de control asupra limitelor prerogativelor sale a făcut însă obiectul criticilor din partea CEDO şi a Comisiei Europene.

În ultimul său raport privind reformele din sistemul judiciar bulgar, publicat la începutul acestei săptămâni, executivul european a salutat progresele realizate de Sofia, cerându-i însă să transpună în fapte angajamentele asumate în lupta împotriva corupţiei.

La 12 ani de la aderarea sa la UE, în 2007, Bulgaria rămâne cea mai coruptă membră dintre cele 28 de state din blocul comunitar, conform clasamentului realizat de Transparency International, şi face obiectul unui mecanism special de supraveghere din partea Uniunii, împreună cu România, aminteşte AFP. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”