Bulgaria a sărbătorit Ziua Forţelor Armate cu o paradă militară, în pofida epidemiei
Bulgaria a sărbătorit miercuri Ziua Forţelor Armate, denumită şi Ziua Curajului, cu o paradă militară, în pofida epidemiei de COVID-19, relatează DPA.
Cu acest prilej au avut loc, de asemenea, demonstraţii aeriene şi navale pentru celebrarea Sfântului Gheorghe, patronul forţelor armate.
Din cauza măsurilor adoptate împotriva răspândirii coronavirusului, pentru prima dată parada militară nu a avut loc în centrul capitalei Sofia.
Activităţile au avut loc, în schimb, la academia militară din Veliko Târnovo, la o bază aeriană din sudul ţării şi pe Marea Neagră, lângă Varna.
Foto: (c) Stoyan Nenov / REUTERS
Potrivit presei bulgare, au fost implicate avioane de luptă MiG-29 de concepţie rusească şi avioane Aero L-39 Albatros produse în Cehia.
Secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, a transmis un mesaj de felicitare forţelor armate bulgare. 'Aliaţii din cadrul NATO se sprijină unul pe altul, NATO coordonează aceste eforturi. Spre exemplu, Bulgaria foloseşte abilitatea de a transporta pe calea aerului echipament medical esenţial, care ajută în lupta împotriva COVID-19', a arătat Stoltenberg, potrivit centrului de presă al Ministerului bulgar al Apărării, citat de BTA.
Bulgaria este membră al NATO din 2004.
Foto: (c) Stoyan Nenov / REUTERS
Ministrul apărării, Krasimir Karakaceanov, a declarat că, în pofida crizei provocate de coronavirus, modernizarea forţelor armate va continua cu achiziţia a două corvete şi a 160 de vehicule blindate.
Forţele navale au atribuit contractul şantierului naval german Luerssen.
Ministrul Karakaceanov a recunoscut totuşi că cele două proiecte au fost puse în aşteptare temporar.
Bulgaria a ratificat în 2019 un contract cu Statele Unite pentru achiziţia a opt avioane de luptă F-16 Block 70, pentru suma de 1,1 miliarde de euro (1,2 miliarde de dolari). Avioanele de luptă multirol urmează să fie livrate gradual până în 2024. AGERPRES