Bugetul programului ''Rabla Plus'' pentru persoane juridice, epuizat în mai puţin de două ore (minister)
Bugetul programului "Rabla Plus" alocat persoanelor juridice a fost epuizat în mai puţin de două ore de la startul sesiunii de înscrieri ce a demarat vineri, a anunţat Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), pe pagina oficială de Facebook.
"Mă bucur că firmele din România încurajează transportul cu emisii zero şi aleg maşinile full electrice în detrimentul celor clasice. Sunt convins că epuizarea bugetului programului Rabla Plus dedicat persoanelor juridice într-o oră şi 37 de minute se datorează pe de-o parte popularităţii în creştere a maşinilor electrice ca mijloc de deplasare iar, pe de altă parte, tendinţei de limitare a consumului de combustibil generate de costurile tot mai mari ale carburantului. Privind la perspectiva europeană care prevede că din 2035 să nu mai fie produse maşini cu motoare clasice, cred că România se pregăteşte bine de pe acum pentru ceea ce va urma. Rabla Plus nu doar că vine cu una dintre cele mai mari finanţări din Europa, de aproximativ 10.000 de euro pentru maşinile full electrice, dar sprijină şi o cultură de mediu a transportului din ţara noastră", a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.
O nouă sesiune de înscriere în programele "Rabla" şi "Rabla Plus" a debutat vineri , noutatea fiind că, în premieră, pot aplica atât instituţiile publice, cât şi unităţile administrativ-teritoriale (UAT).
Bugetul alocat pentru Programul Rabla Clasic în această etapă este: pentru persoane fizice - de 335 milioane de lei, pentru persoane juridice - de 123 milioane de lei, pentru UAT şi instituţii publice - de 50 milioane de lei.
Potrivit ministerului de resort, bugetele destinate programului Rabla Plus în această sesiune sunt următoarele: 262 de milioane de lei - pentru persoane fizice, 190,3 milioane de lei - pentru persoane juridice, şi de 100 milioane de lei pentru UAT şi instituţii publice.
Persoanele interesate să-şi achiziţioneze un autovehicul mai prietenos cu mediul înconjurător se pot înscrie în program până pe data de 31 mai 2022.
Programele "Rabla Clasic" şi "Rabla Plus" din acest an au fost lansate la începutul lunii februarie, cu un buget de 1,2 miliarde lei.
"Rabla Clasic" din 2022 are la bază acordarea unei tichet în valoare de 6.000 lei pentru o maşină veche casată, sau de 9.000 lei pentru casarea a două vehicule uzate. Tichetul este utilizabil doar pentru achiziţia unei maşini noi cu noxe emise de maximum 160 g CO2/km în regim WLTP. Pentru achiziţia unui autoturism nou se pot folosi maximum două tichete Rabla.
Utilizatorul poate beneficia de următoarele eco-bonusuri suplimentare: un eco-bonus de 1.500 lei - pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară; un eco-bonus de 1.500 lei - pentru cumpărarea unei maşini al cărei motor generează emisii de CO2 mai mici sau egale cu 119 g CO2/km în regim WLTP; un eco-bonus de 1.500 lei - pentru achiziţia unei maşini noi cu sistem GPL/GNC; un eco-bonus de 3.000 lei - pentru achiziţia unui autoturism nou hibrid (fără Plug-In).
În cazul programului "Rabla Plus", cei care optează pentru o maşină 100% electrică sau hibrid Plug-in pot beneficia de următoarele tipuri de vouchere: un eco-tichet de 20.000 de lei pentru achiziţia unui autoturism nou hibrid Plug-in cu emisii de CO2 mai mici sau egale cu 78 g CO2/km în regim WLTP (cu condiţia obligatorie a casării unei maşini vechi); un eco-tichet de 23.000 de lei, pentru achiziţia unui autoturism nou hibrid Plug-in cu emisii de CO2 mai mici sau egale cu 78 g CO2/km în regim WTLP (cu condiţia obligatorie a casării a două maşini vechi); un eco-tichet de 45.000 de lei pentru achiziţia unei maşini 100% electrice, cu condiţia obligatorie a casării unei maşini vechi; un eco-tichet de 48.000 de lei pentru achiziţia unei maşini 100% electrice, cu condiţia obligatorie a casării a două maşini vechi.
De asemenea, se poate acorda un eco-bonus în valoare de 1.500 lei pentru fiecare autovehicul uzat care este mai vechi de 15 ani şi are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.
Conform datelor AFM, în 2021, vechimea parcului auto din România era de 16,8 ani, în timp ce, în 2010, se situa la sub 10 ani. AGERPRES