Bugetul falimentului de stat. Minerii Dragnea și Teodorovici au intrat cu picamărul în piața privată
Pomenile promise electoratului captiv și proiectele cu dedicație pentru clienții politici au pus PSD în fața realității: guvernul nu avea bani ca să facă bugetul pentru 2019. În goana disperată după bani, Dragnea, Vâlcov și Teodorovici au inventat taxe noi și le-au mărit pe cele existente. Cei trei mincinoși, care de doi ani ne spun cum scad taxele și impozitele, au găsit o motivație copiată din manualele Kominternului sovietic și ale KGB-ului: capitaliștii veroși din Occident își bat joc de țărișoara noastră, deci merită pedepsiți, scrie jurnalistul Cristian Pantazi pe G4Media.ro .
Scriam săptămâna trecută că Teodorovici e sub o presiune uriașă pentru a găsi rezolvarea unei ecuații imposibile: cum să acopere creșterile de pensii (8,4 miliarde de lei, potrivit proiectului legii pensiilor), creșterile de salarii pentru bugetari (circa 17 miliarde de lei, potrivit legii salarizării unitare) și noul fond de 10 miliarde de euro anunțat de Dragnea/ 10 miliarde de lei în varianta Dăncilă. Intuiam că vor apărea o serie de taxe și impozite noi, dar nu îmi imaginam că ele vor veni la pachet cu sfidarea regulilor pieței.
Și așa a apărut ”taxa pe lăcomie”. E sintagma care descrie perfect gândirea binară a incompetenților de la vârful PSD și al guvernului. Sunt conștienți acum că duc țara în default prin combinația de creșteri fără discernământ de salarii în mediul bugetar, creșteri de pensii, inventarea de noi pensii speciale, angajările la stat fără limită, slăbirea instituțiile prin politizare. Aveau nevoie de un narativ ideologic și au încercat să copieze discursul ultranaționalist, antioccidental al lui Viktor Orban. El însuși inspirat din manualul de propagandă al Kremlinului.
Sigur că băncile din România, ca toate băncile, încearcă să-și maximizeze profiturile, se mulțumesc cu creditarea statului în dauna privaților. Dar există alte instrumente pentru a regla relația stat – bănci, instrumente care pot di folosite inteligent și fără a căsca o falie între populație și sistemul bancar. Încrederea între stat, contribuabili și bănci e ingredient esențial într-un stat funcțional, or Dragnea și marionetele lui fix asta încearcă să distrugă.
Credibilitatea acestui slogan e zero pentru cei care conștientizează cine sunt promotorii ”taxei pe lăcomie” și al celorlalte măsuri născocite ca pedeapsă pentru mediul privat. Liviu Dragnea e condamnat definitiv pentru fraudele la referendumul din 2012, e condamnat în primă instanță într-un dosar de corupție și a autorul moral al distrugerii economice a unui întreg județ. Darius Vâlcov e condamnat în primă instanță la 8 ani de închisoare pentru corupție și a lăsat în paragină Slatina după două mandate de primar. Iar Teodorovici, omul care a atârnat toată viața în funcții la stat, nu a creat în viața lui nici o afacere, nu a condus nici o firmă, nu a gestionat vreo inițiativă privată.
La nivelul societății însă, conceptul inventat de Dragnea & co este extrem de periculos. Induce un hazard moral teribil prin transformarea băncilor în dușmanul de clasă care trebuie hăituit și pedepsit. Comportament tipic bolșevic, ”cine nu-i cu noi e împotriva noastră”. Că e inventat de consultanții străini ai PSD sau de liderul PSD însuși – nu mai contează. Importantă e însă reacția societății, care trebuie să sancționeze prompt aceste derapaje ideologice, așa cum a făcut cu derapajele din justiție ale aceluiași partid.
Pe scurt, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat marți seară, cu doar două săptămâni înainte de intrarea în vigoare, o serie de modificări radicale ale Codului Fiscal, cu impact major pe industrii întregi. Cele mai serioase schimbări sunt:
– impozit pe cifra de afaceri a băncilor (deghizată în taxă pe active) care îndrăznesc să utilizeze un indice ROBOR mai mare decât cel stabilit artificial de guvern ca fiind acceptabil (rata medie a dobânzii la care se împrumută între ele băncile și în funcție de care se calculează dobânzile la creditele în lei). ROBOR nu este un indice stabilit artificial, ci se formează în funcție de cererea și oferta din piață. Cu alte cuvinte, sancționarea (prin taxare) a băncilor care nu respectă indicele stabilit arbitrar dintr-un birou este o măsură evidentă anti-piață liberă
– impozit pe cifra de afaceri a companiilor telecom (3%, deghizată într-o taxă plătită anual de operatori la arbitrul pieței, ANCOM, de unde banii pot fi aduși rapid la bugetul de stat)
– impozit pe cifra de afaceri a companiilor din domeniul energiei electrice și termice (3%, mascată sub forma unei taxe plătite anual către arbitrul pieței, ANRE, de unde pot fi recuperați rapid la bugetul statului)
– mutarea banilor din taxa pe viciu de la construcția de spitale și finnțarea programelor de combatere a bolilor cronice la bugetul de stat, ca să acopere creșterile de salarii și proiectele baronilor
– plafonarea prețului la gazele naturale, la producători, la pragul arbitrar de 68 de lei / megawatt oră. O intervenție brutală în piața liberă, în condițiile în care România are un preț sub media regiunii. Romgaz (deținută de stat) și Petrom (controlată de OMV, cu statul acționar minoritar) vor fi lovite dur.
– Pilonul 2 de pensii e transformat de facto într-unul opțional. Contributorii se pot retrage după cinci ani de contribuit. Va urma, sunt convins, o campanie mediatică furibundă împotriva Pilonului 2, tocmai pentru a determina retrageri masive.
Teodorovici nu s-a oprit aici și a anunțat că Finanțele lucrează și la alte taxe. Un Teodorovici livid, vorbind cu gura uscată, fără urmă din expansiunea iresponsabilă cu care ne-a obișnuit în ultimii ani. Un ministru care, în ciuda aderenței fără cusur la inconștiența economică a stăpânilor Dragnea și Vâlcov, își dă seama perfect că a trecut câteva linii roșii: încălcarea regulilor pieței libere, distrugerea a zeci de afaceri prin impunerea noilor taxe (pe lângă giganții pieței energetice și telecom există sute de firme mici care vor dispărea din piață), bătaia de joc fără precedent la adresa mediului privat.
Ca și în justiție, economia poate fi pusă la pământ prin intervenția brutală a politicului în mecanismele de funcționare. Fără o reacție solidă a societății, PSD va înțelege că îi este permis să facă orice.
