Buget mai mic pentru Ministerul Justiției cu 7,97% în anul 2016
Bugetul Ministerului Justiției va fi în anul 2016 de 3,13 miliarde lei, în scădere cu 7,97% față de anul 2015, se arată în proiectul de buget publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP). Potrivit proiectului, în anul 2016, la Ministerul Justiției sunt prevăzute cheltuieli curente în valoare de 3,08 miliarde de lei, în scădere cu 8,16% față de execuția preliminată pentru 2015, din care 1,54 miliarde de lei pentru cheltuieli de personal (în scădere cu 20,19% față 2015), 215 milioane lei pentru bunuri și servicii (scădere de 0,07%), 1,2 miliarde lei pentru transferuri între unități ale administrației publice (creștere de 15,64%).
Pe termen mediu, MJ are ca proiecte creșterea capacității Oficiului Național de Prevenire a Criminalității și Recuperarea Creanțelor provenite din Infracțiuni (ONPCCRCPI) de a dezvolta și coordona politici anticorupție, precum și operaționalizarea viitoarei Agenții Naționale pentru Administrarea Bunurilor Sechestrate.
De asemenea, MJ a extins cu doi ani implementarea proiectului "Reforma sistemului judiciar", pentru finalizarea unor importante contracte de lucrări: Tribunalul Dolj, Palatul de Justiție Oradea, Tribunalul Prahova (monument istoric) și aducerea la un stadiu avansat de execuție a Palatului de Justiție Prahova (noul sediu) și Tribunalului Sibiu (monument istoric).
Tot în cadrul acestui proiect, vor fi dotate cu mobilier Tribunalul Dolj și Palatul de Justiție Oradea.
În programul de investiții pe anul 2016 vor fi introduse noi obiective de investiții și lucrări de intervenție, dintre care sedii noi pentru Judecătoria Rădăuți, Judecătoria Craiova, Judecătoria Oravița, precum și reparații capitale la sediile Judecătoriei Sighetu Marmației și Judecătoriei Șimleu Silvaniei.
Un alt proiect se referă la construirea "Cartierului Justiției", în cadrul căruia se va negocia un împrumut cu Banca Mondială, urmând ca demararea efectivă a lucrărilor să înceapă după anul 2017.
În sistemul penitenciar, în 2015 s-au finalizat lucrările de modernizare a 300 locuri detenție la penitenciarele Codlea și Mărgineni și au fost începute lucrările pentru amenajarea de noi locuri de cazare la penitenciarele Craiova și Satu Mare, fiind finalizate procedurile de achiziții studii de prefezabilitate pentru cele două noi penitenciare: Caracal și Berceni.
Totodată, în anul 2016 vor începe lucrările pentru crearea de noi locuri de detenție precum și modernizarea celor existente la penitenciarele Giurgiu și Deva, lucrări care vor continua și în anii următori.
În perioada 2016-2019, se are în vedere promovarea obiectivului de investiții pentru construirea penitenciarului Piatra Neamț cu o capacitate de 1.000 locuri, respectiv realizarea studiului de prefezabilitate și a celorlalte documentații tehnice.
AGERPRES