Bucureşti: Zeci de persoane la 'Marşul Normalităţii', pentru respectarea familiei tradiţionale

Bucureşti: Zeci de persoane la 'Marşul Normalităţii', pentru respectarea familiei tradiţionale

Zeci de persoane au participat sâmbătă, în Bucureşti, la "Marşul Normalităţii", organizat de Partidul Noua Dreaptă, pentru respectarea familiei tradiţionale, contestând astfel căsătoriile între persoane de acelaşi sex.

Manifestanţii au plecat în marş de pe bulevardul Lascăr Catargiu, trecând pe la Piaţa Romană - Piaţa Universităţii - bulevardul I. C. Brătianu - Splaiul Independenţei şi oprindu-se pe Dealul Patriarhiei.

Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO

Pe traseu ei au fluturat steagul României şi au scandat lozinci precum: "România nu-i Sodoma", "Lupta, onoarea ne-aduc bunăstarea", "Noi nu suntem un neam degenerat" şi "Salvăm familia naturală".

De asemenea, au purtat pancarte pe care aveau scris mesajul - "Referendum pentru familia întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie". AGERPRES


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA