Bucureşti: Circa 100 de persoane au protestat împotriva blocării proiectului de includere a Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO

Bucureşti: Circa 100 de persoane au protestat împotriva blocării proiectului de includere a Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO

Bucureşti, 8 iun /Agerpres/ - Circa 100 de persoane au protestat, vineri, în Piaţa Universităţii, în urma informaţiei apărute în presă potrivit căreia Guvernul ar fi blocat procedura de includere a Roşiei Montane în lista siturilor UNESCO.

Protestatarii au afişat pancarte cu mesaje precum "Roşia Montană în UNESCO", "Solidaritate Roşia Montană" şi şi-au exprimat nemulţumirea faţă de Guvernul Dăncilă, spunând că "nu este normal ca Executivul să ia o asemenea decizie fără o dezbatere publică" în acest sens.

Potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei "Salvaţi Roşia Montană", iniţativa de blocare a procedurii de includere a Roşiei Montane în lista siturilor UNESCO are loc cu numai trei săptămâni înainte de momentul luării deciziei finale de către Comitetul UNESCO.

Decizia urma să fie luată de Comitetul Patrimoniului Mondial la cea de a 42-a sesiune a acestuia, care va avea loc între 29 iunie şi 2 iulie la Manama, în Bahrain.

Ambasadorul României la UNESCO, Adrian Cioroianu, consideră că ar fi normal ca procedura de includere a localităţii Roşia Montană în patrimoniul UNESCO să fie reluată după soluţionarea procesului de arbitraj cu Gabriel Resources, acţionarul majoritar Roşia Montană Gold Corporation.

"Dosarul este stopat în faza actuală. Câtă vreme durează procesul. În momentul în care se soluţionează procesul, normal ar fi să fie reluată evaluarea. Dosarul e la UNESCO în continuare", a declarat Cioroianu, joi, pentru AGERPRES.

Potrivit unor informaţii apărute în presă, Guvernul ar fi stopat procedura de includere a localităţii Roşia Montană în patrimoniul UNESCO, cererea fiind făcută de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi transmisă ambasadorului României la UNESCO prin intermediul MAE.

Acţionarul majoritar Roşia Montană Gold Corporation ar cere despăgubiri de 4,4 miliarde de dolari pentru blocarea proiectului aurifer, conform informaţiilor din mass-media. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”