Britanicii au retras drapelul UE de pe sediul reprezentanţei lor la Bruxelles

Britanicii au retras drapelul UE de pe sediul reprezentanţei lor la Bruxelles

Drapelul Uniunii Europene a fost înlăturat vineri seară de pe sediul din Bruxelles al reprezentanţei diplomatice britanice pe lângă UE, cu câteva ore înaintea retragerii formale a Regatului Unit din blocul comunitar, transmite Reuters.

Un bărbat a scos capul pe o fereastră de la etajul unu al clădirii şi a extras de acolo simbolul UE, drapelul albastru cu 12 stele galbene, lăsând numai drapelul Union Jack, scrie această agenţie de presă.

Odată cu ieşirea din UE, vineri seară la ora 23:00 GMT, Regatul Unit va fi considerat de blocul comunitar drept o ţară terţă, astfel că va fi schimbată şi titulatura reprezentanţei sale diplomatice pe lângă UE. Acesta nu se va mai numi Reprezentanţa Permanentă, ci Misiunea Regatului Unit pe lângă UE (UK Mission to the European Union), căreia unii îi spun deja 'UKmissEU' (Regatul Unit regretă UE).AGERPRES


populare
astăzi

1 Foarte interesant amănunt...

2 Fraților, ăla care a luat 100.000 de euro primă de pensionare s-a reangajat tot la Romsilva, iar acum câştigă 9.000 de euro pe lună!

3 „În opinia mea, Călin Georgescu este victima unor oameni din servicii care își plătesc polițe”

4 VIDEO „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul” / Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016

5 China se pregătește de război, primele dovezi clare