Brexit/Planul B: Ce se va întâmpla marţi în parlamentul britanic?
Parlamentarii britanici vor dezbate şi vor supune la vot marţi răspunsul dat premierului Theresa May după respingerea în urmă cu două săptămâni în forul legislativ, cu o majoritate covârşitoare, a planului său privind ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, notează luni Reuters.
Votul de marţi reprezintă o consecinţă a celui din 15 ianuarie în care parlamentul britanic a respins, cu 432 de voturi la 202, acordul de retragere negociat de Theresa May şi Uniunea Europeană. În schimb, marţi există şansa de a descoperi ce fel de modificări la strategia sa vor fi necesare pentru a obţine sprijinul legislativului, astfel că May poate încerca să renegocieze acordul la Bruxelles şi apoi să le ceară parlamentarilor să îl aprobe.
Theresa May a spus că doreşte să-şi asigure concesii legate de frontiera cu Irlanda de Nord pentru a obţine sprijinul parlamentarilor pro-Brexit din propriul partid şi al micii formaţiuni nord-irlandeze Partidul Democratic Unionist, care susţine guvernul de la Londra în legislativul britanic.
Unii parlamentari doresc o schimbare în sensul ca parlamentul să aibă controlul asupra procesului de retragere şi şansa de a defini Brexitul. Dacă acest demers va reuşi, acest lucru ar putea avea un efect profund, oferindu-le parlamentarilor care vor să blocheze, să amâne sau să renegocieze Brexitul o posibilă cale juridică de a o face.
Alţi parlamentari au propus alternative la acordul convenit de Theresa May şi UE pentru a o convinge pe şefa executivului britanic să schimbe direcţia acţiunilor sale căutând relaţii mai strânse cu UE sau organizarea unui al doilea referendum asupra oportunităţii retragerii din blocul comunitar.
Până în prezent au fost depuse 14 amendamente. Speakerul John Bercow va anunţa marţi, în jurul orei 13:00 GMT, care dintre acestea au fost selectate pentru a fi dezbătute şi supuse la vot.
Supunerea la vot a acestor amendamente va avea loc pe rând, de la ora 19:00 GMT. Fiecare procedură de votare durează aproximativ 15 minute, iar rezultatul este citit cu voce tare în parlament.
Imediat după supunerea la vot a tuturor amendamentelor, va fi organizată supunerea la vot a a aprobării finale a declaraţiei. Această declaraţie finală nu dictează în mod automat politica guvernului.
Amendamentul B, semnat de 103 parlamentari, cere să fie anulată pe data de 5 februarie regula care prevede că activitatea guvernamentală are întâietate în parlament. Cu condiţia să fie susţinut de 10 parlamentari din cel puţin patru partide politice, el dă răgaz pentru aprobarea unui act legislativ care să ofere posibilitatea să se ajungă până la 26 februarie la un acord aprobat de parlament. În caz contrar, parlamentul va supune la vot solicitarea către UE pentru renegociere a articolului 50 pentru a preveni un Brexit fără acord pe 29 martie.
Amendamentul N, susţinut de Graham Brady, liderul Comitetului 1922 al parlamentarilor conservatori, cere înlocuirea mecanismului de 'backstop' cu aranjamente alternative pentru a se evita o 'frontieră dură' în insula Irlanda şi prevede că parlamentul va susţine acordul Theresei May asupra Brexitului dacă ar fi operate aceste schimbări. În cazul aprobării, acest amendament ar fi util guvernului întrucât va arăta UE că există sprijin popular în parlament pentru încercarea Theresei May de a renegocia.
Amendamentul G, elaborat de conservatorul Dominic Grieve şi semnat de 74 de parlamentari, are şanse de a trece întrucât este sprijinit de parlamentari din mai multe partide. El cere ca, o zi pe săptămână în februarie şi martie, regula ca activitatea guvernului să aibă întâietate în parlament să fie anulată, oferindu-le aleşilor prilejul de a propune propriile dezbateri asupra Brexitului.
Amendamentul A, propus de liderul laburist Jeremy Corbyn şi semnat de 52 de parlamentari, cere parlamentului să ia în considerare alternative pentru a preveni ieşirea Regatului Unit din UE fără un acord, alternative ce includ o uniune vamală permanentă cu UE şi organizarea unui al doilea referendum. Aprobarea acestui amendament este improbabilă, întrucât parlamentarii pro-UE din Partidul Conservator au indicat că nu vor face notă discordantă împotriva liderei conservatoare.
Celelalte amendamente care au fost depuse sunt următoarele:
Amendamentul C, elaborat de liderul Liberal Democraţilor Vince Cable şi semnat de 11 parlamentari, cere guvernului britanic să excludă varianta unui Brexit fără acord şi să pregătească un al doilea referendum în care opţiunea de a rămâne în UE să fie prevăzută pe buletinul de vot.
Amendamntul D, propus de liberal-democratul Tom Brake şi semnat de încă 10 parlamentari, solicită crearea unui comitet de cel mult 17 aleşi din toate partidele politice, care să aibă control asupra procesului parlamentar al Brexitului.
Amendamentul E, propus de parlamentarul conservator Andrew Murrison şi semnat de 33 de aleşi, cere ca acordul privind retragerea Marii Britanii din UE să fie revizuit pentru a se adăuga 31 decembrie 2021 drept dată a expirării mecanismului de 'backstop'.
Amendamentul F, prezentat de laburistul Hilary Benn şi semnat de 17 parlamentari, cere guvernului să organizeze un nou vot în parlament asupra acordului convenit de Theresa May şi să renegocieze acel acord, solicitând de asemenea organizarea unui al doilea referendum.
Amendamentul H, propus de un grup de parlamentari laburişti şi semnat de 37 de parlamentari, solicită guvernului o prelungire a articolului 50 astfel încât să poată fi creată o 'Adunare a cetăţenilor' de 250 de oameni care să ia în considerare modul de a avansa şi să facă recomandări parlamentului în termen de 10 zile de la înştiinţare.
Amendamentul I, propus de parlamentara Caroline Spelman şi semnat de 129 de parlamentari, încearcă să respingă scenariul unui Brexit fără acord.
Amendamentul J, propus de parlamentari din Partidul Laburist, Partidul Conservator şi Liberal Democrat, cere guvernului de la Londra să solicite extinderea articolului 50 în cazul în care acordul nu este aprobat până la 26 februarie.
Amendamentul K, elaborat de parlamentarul conservator John Baron şi semnat de 17 parlamentari, cere aleşilor britanici să respingă orice acord de retragere care ar include un mecanism de 'backstop' nord-irlandez.
Amendamentul L, de asemenea propus de John Baron şi semnat de 17 parlamentari, anunţă că parlamentul nu va aproba un acord de retragere care ar include un mecanism de 'backstop' nord-irlandez care să dureze mai mult de şase luni.
În fine, amendamentul M, propus tot de Baron şi semnat de 18 parlamentari, cere parlamentului să respingă orice acord care nu oferă Londrei dreptul unilateral de a pune capăt mecanismului de 'backstop' nord-irlandez. AGERPRES