Brexit: Theresa May va continua eforturile pentru a convinge deputaţii să voteze acordul, respins a treia oară

Brexit: Theresa May va continua eforturile pentru a convinge deputaţii să voteze acordul, respins a treia oară

Premierul britanic Theresa May va continua eforturile pentru a obţine susţinerea deputaţilor din Camera Comunelor pentru acordul privind Brexitul, respins vineri de aceştia din urmă pentru a treia oară, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului de la Londra, care a evidenţiat că la acest ultim vot s-a restrâns diferenţa dintre voturile contra şi cele pentru, transmite agenţia Reuters.

În favoarea acordului s-au pronunţat 286 de deputaţi, iar împotriva documentului 344 de deputaţi. ''Desigur că nu acesta a fost rezultatul pe care l-am dorit'', a admis purtătorul de cuvânt. ''Totuşi, am avut un număr de colegi conservatori care astăzi s-au simţit în măsură să voteze cu guvernul (...). Evident că mai avem mult de muncit, dar măcar mergem în direcţia cea bună'', a mai spus el.

El nu a exclus astfel posibilitatea ca acordul să fie supus şi a patra oară votului Camerei Comunelor. Însă până să se concretizeze o asemenea eventualitate, legislativul de la Londra se va pronunţa luni din nou asupra unor posibile alternative care ar putea întruni o majoritate, după ce miercuri a respins toate cele opt moţiuni care sugerau fiecare posibile soluţii de ieşire din impas, de la anularea Brexitului sau organizarea unui nou referendum şi până la ieşirea din UE fără un acord. Printre celelalte variante respinse s-au regăsit diferite variante de relaţii cu UE post-Brexit, precum o uniune vamală sau aranjamente asemănătoare modelului canadian sau norvegian de relaţii cu UE.

Conform deciziei luate de liderii europeni la ultimul summit, în condiţiile unui nou vot negativ al parlamentului britanic faţă de acord, ceea ce s-a întâmplat vineri, noua dată efectivă a Brexitului este 12 aprilie, aceasta fiind şi data până la care, conform aceleiaşi decizii, Londra trebuie să comunice Bruxelles-ului calea pe care doreşte să o urmeze în dosarul Brexitului. Printre posibilele evoluţii ar fi un Brexit fără acord pe 12 aprilie sau o amânare îndelungată a Brexitului, condiţionată de acceptul liderilor europeni şi de participarea Regatului Unit la alegerile europene.

Camera Comunelor nu reuşeşte să ofere un vot majoritar pentru acordul convenit de Theresa May cu Bruxelles-ul întrucât deputaţii pro-europeni consideră că acesta va menţine legături prea slabe cu UE, în timp ce deputaţii susţinători ai Brexitului au considerat că, dimpotrivă, Regatul Unit ar rămâne captiv în uniunea vamală europeană din cauza clauzei de ''backstop'' pentru frontiera nord-irlandeză, clauză pe care liderii europeni au refuzat să o renegocieze. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”