Brexit: Premierul Theresa May propune o nouă amânare şi întinde mâna laburiştilor
Premierul britanic Theresa May a anunţat marţi că doreşte să ceară liderilor europeni o nouă amânare a Brexitului, "pe termen cât mai scurt posibil", şi care se va încheia când deputaţii britanici vor fi adoptat un acord de separare, potrivit Reuters şi AFP.
Lansând un apel la unitate naţională, ea a întins mâna liderului laburiştilor, Jeremy Corbyn, pe care intenţionează să-l întâlnească pentru a ieşi din impasul din Parlament. Premierul doreşte să caute împreună cu acesta o formulă susceptibilă de a fi supusă săptămâna viitoare Uniunii Europene.
"Vom avea nevoie de o nouă extindere a Articolului 50 (a Tratatului de la Lisabona, a cărui activare a declanşat procedura de ieşire din UE în 29 martie 2017, de fapt o nouă amânare a datei plecării), care să fie cât mai scurtă posibil" pentru a evita o ieşire fără acord, a afirmat Theresa May în cursul unei alocuţiuni în 10 Downing Street în finalul unui consiliu de miniştri maraton de şapte ore, destinat să găsească o soluţie impasului asupra Brexit.
"Am spus întotdeauna că vom putea transforma în succes o ieşire fără acord pe termen lung, dar cea mai bună soluţie este să plecăm cu un acord" din Uniunea Europeană, a adăugat ea.
"Astăzi eu iau o iniţiativă pentru a ieşi din impas. Propun să discut cu şeful opoziţiei cu scopul de a încerca să ne înţelegem asupra unui plan la care vom ţine şi unul şi altul pentru a face astfel încât să părăsim Uniunea Europeană cu un acord", a explicat ea.
Lidera conservatoare l-a invitat pe liderul opoziţiei laburiste Jeremy Corbyn să vină "să se aşeze" cu ea la masă "pentru a încerca să găsească un plan" care va putea depăşi etapa parlamentului, deputaţii respingând de trei ori deja acordul de separare pe care ea l-a încheiat cu Bruxellesul şi arătându-se incapabili să ajungă la un consens asupra unei soluţii alternative.
Ieşirea Regatului Unit din UE trebuia să aibă loc la 29 martie, însă Theresa May a obţinut în cursul summitului european din 21 şi 22 martie o amânare până în 12 aprilie, cel mai devreme, dacă acordul de separare nu este adoptat de Parlamentul britanic, şi până la 22 mai dacă va fi adoptat. AGERPRES