Brexit: Negociatorii UE nu au reuşit să ajungă la un compromis asupra Gibraltarului
Negociatorii din cele 27 de state ce vor rămâne în Uniunea Europeană după Brexit nu au reuşit să ajungă vineri la un acord asupra situaţiei Gibraltarului, au declarat surse diplomatice europene, citate de Reuters.
Acest subiect riscă să blocheze tratativele dintre Londra şi UE cu numai două zile înainte de un summit extraordinar organizat la Bruxelles, unde liderii statelor membre urmează să aprobe acordul privind termenii retragerii Regatului Unit din blocul comunitar şi o declaraţie politică asupra viitoarelor relaţii dintre UE şi Londra.
Premierul britanic Theresa May a afirmat joi, în parlamentul de la Londra, că negocierile privind Brexit-ul se află acum într-un moment crucial, ea evocând problema statutului Gibraltarului, despre care a dat asigurări că suveranitatea britanică asupra acestui teritoriu va fi 'protejată'.
Şeful diplomaţiei spaniole anunţase luni că Spania nu va susţine proiectul de acord între Uniunea Europeană şi Londra privind termenii retragerii Regatului Unit din blocul comunitar dacă nu se va specifica în mod clar că Madridul va putea negocia viitorul teritoriului Gibraltar în mod direct cu Londra.
Borrell a spus că Spania doreşte ca acordul încheiat de UE şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord să precizeze în mod clar că legăturile între Londra şi blocul comunitar nu se vor aplica şi Gibraltarului.
O mică peninsulă pe coasta de sud a Spaniei şi teritoriu britanic începând din 1713, Gibraltarul este unul dintre principalele subiecte asupra cărora există divergenţe între Londra şi Madrid.
Gibraltarul urmează să părăsească Uniunea Europeană alături de Regatul Unit în martie 2019, deşi 96% din populaţia sa a votat, la referendumul din iunie 2016, pentru rămânerea în interiorul blocului comunitar. AGERPRES