Brexit: Jeremy Corbyn confirmă că laburiştii votează împotriva acordului; premierul May se teme că Brexitul poate fi pierdut

Brexit: Jeremy Corbyn confirmă că laburiştii votează împotriva acordului; premierul May se teme că Brexitul poate fi pierdut

Liderul Partidului Laburist britanic, Jeremy Corbyn, a confirmat că deputaţii formaţiunii sale vor vota marţi împotriva acordului privind Brexitul negociat cu Uniunea Europeană de premierul conservator Theresa May, în timp ce aceasta din urmă a avertizat că un vot împotriva acordului ar putea însemna chiar şi pierderea Brexitului, transmit agenţiile de presă Reuters şi EFE.

În dezbaterea ce se desfăşoară înaintea unui votului asupra acordului deja respins în luna ianuarie din cauza mecanismului de ''backstop'' privind frontiera nord-irlandeză, Corbyn a spus că şefa executivului nu a reuşit să schimbe ''nici măcar un cuvânt'' în înţelegerea care, consideră liderul laburist'', rămâne ''la fel de rea'' ca aceea din ianuarie.

Anterior, un grup semnificativ de eurodeputaţi conservatori eurosceptici, precum şi micul partid nord-irlandez DUP - care în mod normal le asigură conservatorilor majoritatea în Camera Comunelor - au anunţat că resping acordul.

Premierul Theresa May susţine totuşi că un document convenit luni seară cu UE oferă garanţii juridice care răspund temerilor parlamentarilor britanici că în virtutea mecanismului de ''backstop'' Regatul Unit ar putea rămâne pe termen nedefinit în uniunea vamală europeană.

Mai mult, în dezbaterea premergătoare votului, şefa executivului a avertizat, într-o ultimă încercare de a convinge deputaţii, că ''dacă acest vot nu trece, dacă acest acord nu trece, atunci Brexitul poate fi pierdut''.

Dacă acordul pică din nou la vot, Theresa May a promis că miercuri va cere Camerei Comunelor să voteze ieşirea din UE fără un acord pe 29 martie. Dacă deputaţii resping şi această variantă, joi ar urma un vot pentru o amânare a Brexitului, care în opinia şefei executivului britanic nu ar trebui să depăşească sfârşitul lunii iunie. O eventuală amânare a Brexitului are însă nevoie şi de acordul liderilor europeni.

Consilierul juridic al guvernului, Geoffrey Cox, a declarat că documentul convenit luni de premierul Theresa May cu Bruxelles-ul doar reduce, nu exclude riscul ca Regatul Unit să rămână captiv în uniunea vamală europeană dacă Londra şi UE nu ajung la o înţelegere permanentă care să evite reapariţia unei aşa-numite ''frontiere dure'' între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda. Prin urmare, el le-a cerut deputaţilor să ia în această seară ''o decizie politică'', pentru că ''acum a sosit momentul să votăm pentru acest acord''.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”