Brexit: Ieşirea Regatului Unit din UE schimbă configuraţia politică a Parlamentului European
Plecarea euroaleşilor britanici provocată de Brexit va schimba configuraţia Parlamentului European: dreapta are de câştigat, dar liberalii, Verzii şi socialiştii vor fi afectaţi, deşi vor încerca să atragă aleşi din rândul eurodeputaţilor neafiliaţi, notează AFP.
După ce Regatul Unit va ieşi din Uniunea Europeană la 31 ianuarie, Parlamentul European va avea 705 membri faţă de 751 în prezent, întrucât doar 27 dintre cele 73 de locuri lăsate vacante de plecarea britanicilor vor fi redistribuite. Celelalte 46 de locuri vor fi rezervate pentru sosirea unui nou stat membru.
Grupul Partidului Popular European (PPE) este cel mai mare câştigător de pe urma Brexitului. El nu pierde niciun loc, întrucât conservatorii britanici s-au desprins de PPE încă de acum zece ani, în mai 2009, pentru a forma un grup separat - Conservatorii şi Reformiştii Europeni (ECR) - alături de formaţiunea cehă ODS şi Partidul Lege şi Justiţie (PiS), din Polonia. Mai mult, dreapta pro-europeană recuperează cinci locuri şi, cu 187 de aleşi, confirmă că este indispensabilă pentru formarea unor majorităţi.
Cei mai mulţi eurodeputaţi britanici care părăsesc legislativul european aparţin Partidului Brexit, al lui Nigel Farage: 27 de aleşi. Niciunul dintre ei nu a găsit alt grup politic care să îl primească şi dispariţia lor are ca unic efect reducerea numărului eurodeputaţilor neafiliaţi, care ajunge la 31.
Foto: (c) PATRICK SEEGER / EPA
''Nimeni nu îi va regreta'', a comentat ironic eurodeputatul Guy Verhofstadt, fost premier al Belgiei. Grupul său politic, Renew Europe, este cel mai afectat de Brexit, el având în prezent 108 membri. Renew Europe, ce rămâne a treia forţă din Parlamentul European, pierde 17 eurodeputaţi liberal-democraţi britanici, dar câştigă alte şase mandate, ajungând la 97 de membri după Brexit.
Socialiştii, a doua familie politică din PE cu 154 de locuri înainte de Brexit, pierd zece locuri, dar câştigă alte patru, ajungând la 148 de membri.
La rândul lor, Verzii pierd pe toate fronturile: în prezent a patra forţă în PE, cu 74 de membri, ei ajung după Brexit la 67 de membri şi cedează poziţia în favoarea grupului de extremă dreapta Identitate şi Democraţie, care după Brexit ajunge de la 73 la 76 de membri.
Grupul ECR este al şaselea din Parlamentul European, cu 59 de membri, iar Stânga Unită Europeană/Stânga Verde Nordică, cu 40 de membri, se plasează pe a şaptea poziţie în PE.
Cei 27 de noi europarlamentari după Brexit sunt cinci francezi, cinci spanioli, trei italieni, trei olandezi, doi irlandezi şi câte un polonez, român, suedez, austriac, croat, danez, finlandez, estonian şi slovac.
Săptămânile care urmează plecării britanicilor ar putea fi marcate de alte evenimente. La 3 februarie, PPE trebuie să decidă dacă exclude sau nu din rândurile sale partidul Fidesz, al premierului ungar Viktor Orban, pentru a sancţiona astfel încălcările statului de drept. Fidesz are în prezent 14 eurodeputaţi.
Liderii acestuia ar dori să formeze un nou grup politic în Parlamentul European, dar nu reuşesc să găsească aliaţi. Pentru crearea unui grup europarlamentar este nevoie de minimum 25 de aleşi, reprezentând cel puţin un sfert dintre statele membre.AGERPRES