Brexit: Comisia Europeană recomandă trecerea la faza a doua a negocierilor cu Marea Britanie

Brexit: Comisia Europeană recomandă trecerea la faza a doua a negocierilor cu Marea Britanie

Comisia Europeană recomandă trecerea imediată la faza a doua a negocierilor cu privire la ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, transmit agențiile internaționale de presă, citând un comunicat oficial de la Bruxelles.

Executivul comunitar, care conduce negocierile pentru Brexit în numele celor 27 de state ale Uniunii, a apreciat vineri că au fost înregistrate ''progrese suficiente'' cu privire la termenii ''divorțului'' de Marea Britanie, deschizând calea pentru faza a doua a negocierilor referitoare la viitorul relației dintre UE și Londra.

Revine din acest moment Consiliului European să valideze constatarea Comisiei, se precizează în comunicatul executivului european.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin