Brexit: Boris Johnson va prezenta vineri abordarea Londrei în negocieri, după poziţia "dezamăgitoare" a liderilor UE

Brexit: Boris Johnson va prezenta vineri abordarea Londrei în negocieri, după poziţia "dezamăgitoare" a liderilor UE

Premierul britanic Boris Johnson va stabili vineri abordarea Regatului Unit asupra relaţiei post-Brexit cu UE, după ce negociatorul său şef a descris ultimele solicitări ale blocului comunitar în negocierile comerciale drept dezamăgitoare şi surprinzătoare, relatează Reuters.

Marea Britanie a ieşit din UE la sfârşitul lunii ianuarie, iar cele două părţi au fost de atunci angrenate în negocieri complexe pentru a ajunge la un acord de liber schimb pentru perioada de după 31 decembrie 2020.

Liderii UE au cerut Regatului Unit să facă "gesturile necesare" pentru a se ajunge la un compromis.

"Prim-ministrul @BorisJohnson va prezenta reacţiile şi abordarea Regatului Unit mâine (vineri - n.r.), în lumina declaraţiei dale de pe 7 septembrie", a precizat negociatorul şef al Londrei pentru Brexit, David Frost.

Boris Johnson a stabilit ca termen limită data de 15 octombrie şi a precizat atunci că dacă nu se ajunge la un acord ambele părţi ar trebui "să accepte şi să meargă mai departe".

"Dezamăgiţi de concluziile #EUCO privind negocierile UE-Regatul Unit", a postat Frost pe Twitter. "Surprinşi că UE nu mai este angajată să lucreze 'intensiv' pentru a ajunge la un viitor parteneriat aşa cum am convenit cu @vonderleyen pe 3 octombrie", a adăugat el.

"De asemenea, surprinşi de sugestia că pentru a ajunge la o înţelegere toate mişcările viitoare trebuie să vină de la Regatul Unit. Este o abordare neobişnuită în purtarea unei negocieri", a mai postat Frost.AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?