Brexit: Boris Johnson recunoaşte că are nevoie de cooperarea europenilor
Fostul ministru de externe britanic Boris Johnson, favorit pentru a-i succeda premierului Theresa May şi susţinător vehement al unui Brexit dur, a recunoscut luni seară că are nevoie de ''cooperarea'' Uniunii Europene pentru a amortiza şocurile implicate de ieşirea ţării sale fără un acord din blocul comunitar, transmite AFP.
Într-un interviu pentru BBC, Boris Johnson a dat asigurări că, în cazul în care va deveni prim-ministru până la finalul lunii iulie, guvernul său nu va impune în niciun caz ''controale şi o frontieră dură în Irlanda de Nord''.
''Evident, acest lucru nu depinde doar de noi, ci şi de cealaltă parte. Există, normal, un element foarte important - cel al reciprocităţii şi al cooperării'', a explicat el.
Boris Johnson a evocat ''o perioadă de tranziţie'', clauză prevăzută deja în acordul încheiat în noiembrie de premierul Theresa May şi Bruxelles, dar pe care fostul primar al Londrei o consideră ''moartă'', după ce parlamentul britanic a respins acordul de trei ori.
Potrivit lui Johnson, Regatul Unit va trebui să convingă UE de necesitatea redeschiderii negocierilor, însă dacă acest plan eşuează ţara va părăsi Uniunea Europeană la 31 octombrie chiar şi în absenţa acordului.
Pe de altă parte, Boris Johnson a evitat să răspundă unei întrebări legate de o dispută recentă cu partenera sa , Carrie Symonds. ''Mi-am stabilit de mulţi, mulţi ani regulile de conduită: nu discut lucruri care îmi implică familia, oamenii pe care îi iubesc'', a spus el, apreciind că este ''incorect'' ca persoanele respective să fie ''târâte'' în afacerile sale politice.
Poliţia londoneză s-a deplasat vineri la domiciliul lui Boris Johnson, favorit în cursa pentru succesiunea premierului britanic Theresa May, după ce a primit un apel privind o ceartă conjugală zgomotoasă. Conform cotidianului The Guardian, un vecin a sunat la poliţie în noaptea de joi spre vineri spunând că a auzit o ceartă cu urlete şi uşi trântite la domiciliul lui Boris Johnson şi al partenerei sale Carrie Symonds, în sudul Londrei.
Boris Johnson şi Jeremy Hunt sunt cei doi candidaţi dintre care va fi desemnat viitorul lider al Partidului Conservator, implicit şef al guvernului britanic.
La 7 iunie, Theresa May a demisionat din funcţia de lider al Partidului Conservator după ce încercarea sa de a obţine sprijin parlamentar pentru acordul privind Brexitul negociat cu Uniunea Europeană a fost respins de trei ori de Camera Comunelor. Ea va gestiona problemele curente ale guvernului până la desemnarea noului lider conservator. AGERPRES