Brexit: 53% dintre alegătorii britanici vor să rămână în UE (analist politic)

Brexit: 53% dintre alegătorii britanici vor să rămână în UE (analist politic)

Sondajele de opinie sugerează că aproximativ 53% dintre alegătorii britanici vor să rămână în Uniunea Europeană, a declarat vineri un important analist politic, în timp ce Regatul Unit se pregăteşte să părăsească blocul european, informează DPA.

"Sondajul asupra modului în care oamenii spun că ar vota într-un alt referendum încă sugerează - aşa cum s-a întâmplat în ultimii doi ani - că rezultatul unui referendum privind Brexit-ul organizat acum ar fi diferit de cel care a reieşit din urne în iunie 2016", a spus John Curtice, politolog la Universitatea Strathclyde (Glasgow, Scoţia - n.r.).

La referendumul pe tema Brexit-ului din 2016, 52% dintre alegători au votat în favoarea ieşirii din UE. Majoritatea în Scoţia şi Irlanda de Nord au votat pentru rămânerea în blocul comunitar.

Aşa-numitul "+sondaj al sondajelor+, bazat pe ultimele şase sondaje despre modul în care oamenii ar vota într-un alt referendum, arată în prezent că în medie (tabăra) Remain (a celor care doresc rămânerea Regatului Unit în UE) este de 53%, iar Leave (a celor care doresc ieşirea Regatului Unit din UE) de 47%", a scris Curtice într-o analiză.

El a spus că nu există niciun indiciu despre "o schimbare semnificativă de decizie printre cei care au votat Leave".

Sprijinul mai mare pentru Remain se justifică în principal prin faptul că "este de două ori mai probabil ca cei care nu au votat acum trei ani (unii dintre ei fiind atunci prea tineri pentru a o face) să spună că ar vota Remain, în comparaţie cu cei care ar vota Leave", a notat Curtice. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 „Să vă fie rușine! Mori de foame sau ce?” / O rusoaică de lângă Belgorod a surprins forțele armate ruse în timp ce îi jefuiau casa

2 „Doamne-ajută să nu-mi iau nicio țeapă!” / Experiența spirituală trăită de Mircea Bravo la Eforie Nord

3 Asta e Rusia, oameni buni... Un fost prizonier de război ucrainean descrie torturile la care a fost supus timp de aproape doi ani în închisorile din c…

4 Bărbat din Cluj, păcălit prin „metoda șmen”. A rămas fără 2.000 de euro după ce un necunoscut l-a abordat pe stradă, în plină zi

5 „Ați vrut agitație? / Iat-o!” Cum au complotat ofițeri FSB ca să semene discordie în Statele Unite