În toată istoria medievală românească, puțini domnitori au atins statura și mitologia pe care Mihai Viteazul le-a dobândit. Dintre toate sursele care atestă faptele sale, cartea „Brevis et Vera Descriptio Rervm”, scrisă de Balthasar Walther în 1599, rămâne una dintre cele mai rare și importante relicve documentare, fiind singura cronică publicată în timpul vieții voievodului.

Este vorba despre o lucrare aproape necunoscută în România (nefiind prezentă în bibliotecile publice) care, pentru orice istoric cu adevărat pasionat de subiect, reprezintă o comoară ce oferă o perspectivă autentică asupra domniei lui Mihai, dar și asupra relațiilor politice și militare europene la sfârșitul secolului al XVI-lea.

Unicitatea cronicii lui Walther

Cartea lui Balthasar Walther nu este doar o simplă cronică, ci o mărturie de primă mână, redactată de un martor direct al evenimentelor, lucrarea reprezentând pentru o sursă uriașă de cunoaștere și o relicvă ce merită redescoperită și reevaluată.

Autorul, un savant din Silezia, a făcut parte din solia condusă de Stanislav Golski, ambasadorul polonez care a vizitat curtea lui Mihai Viteazul în vara anului 1597.

Aflat la curtea domnească din Târgoviște, Balthasar Walther a avut acces la viața politică și militară a domnului, dar și la cronica oficială redactată de logofătul Teodosie Rudeanu, ceea ce i-a permis să compună o lucrare remarcabilă.

Trebuie menționat că această cronică a fost redactată pe baza unei versiuni oficiale a faptelor domnului, aprobată de însuși Mihai.

În introducerea cărții, Walther menționează că a primit o „scurtă descriere a faptelor eroice ale lui Mihai” direct de la curtea voievodului, redactată în română și tradusă ulterior în polonă de Andrei Taranowski, un diplomat polonez admirator al domnitorului.

Descrierea primită a fost apoi tălmăcită de Walther în latină, ceea ce subliniază importanța textului nu doar ca sursă primară, ci și ca punte de legătură între diferite limbi și culturi ale epocii.

Faptul că acest text inițial ar fi fost redactat în „walachico sermone”, adică în limba română, întărește ipoteza că limba română era utilizată pe scară largă în actele oficiale ale curții.

Lucrarea lui Walther devine astfel un document nu doar istoric, ci și lingvistic, reflectând utilizarea timpurie a limbii române în cronici.

Un context geopolitic complex

Publicarea lucrării la Görlitz, un oraș aflat în zona de influență a Imperiului Habsburgic, nu este o coincidență. Într-o perioadă în care amenințarea otomană era resimțită puternic în toată Europa, victoriile lui Mihai Viteazul au fost văzute ca un exemplu de rezistență creștină împotriva unei forțe copleșitoare. Mihai nu era doar un apărător al Țării Românești, ci și un simbol al apărării creștinătății împotriva expansiunii islamice. Astfel, cronica lui Walther, deși redactată inițial ca o mărturie directă a faptelor domnului, a servit și drept instrument de propagandă pentru Curtea habsburgică, care folosea succesele lui Mihai pentru a inspira alte națiuni europene să i se alăture în lupta anti-otomană.

Publicarea cărții în acest context sugerează că Mihai Viteazul nu era doar un simplu voievod din Balcani, ci o figură de relevanță europeană, un lider care a atras atenția marilor puteri ale vremii. În ochii contemporanilor săi, Mihai nu era doar un apărător al Țării Românești, ci un potențial conducător al unei cruciade împotriva turcilor, un lider capabil să unească forțele creștine într-o luptă comună.

Relația cu cronica Buzeștilor și detalii valoroase despre Mihai

Un aspect care e face cartea lui Walther și mai importantă este relația sa cu cronica oficială a lui Mihai, cunoscută sub numele de Cronica Buzeștilor. Această cronică, redactată de Teodosie Rudeanu și pierdută în forma sa originală, a servit drept sursă pentru lucrarea lui Walther.

Într-o epocă în care multe dintre cronicile care documentează domnia lui Mihai Viteazul au fost redactate mult mai târziu, adesea influențate de interese politice sau de rivalități boierești „Brevis et Vera Descriptio Rervm” iese în evidență prin imparțialitatea sa.

Prin comparație cu lucrările lui Grigore Ureche, de exemplu, care reflectă adesea prejudecățile boierilor față de domnitor, cronica lui Walther prezintă o viziune obiectivă și detaliată asupra evenimentelor.

Descrierea întoarcerii lui Mihai Viteazul la Târgoviște în 1595, după ce a reușit să înfrângă turcii și să elibereze orașul este un exemplu notabil în acest sens.

Balthasar Walther descrie modul în care Mihai a reușit să refacă orașul devastat, chemând locuitorii înapoi din ascunzătorile lor și împărțind semințe pentru a reface terenurile devastate de război.

Episodul relatat evidențiază nu doar calitățile sale de conducător militar, ci și pe cele de administrator preocupat de bunăstarea poporului său.

Mihai Viteazul: Lider militar și apărător al creștinătății

Portretul psihologic al lui Mihai Viteazul, pe care Walther îl conturează cu grijă este un alt aspect important al lucrării „Brevis et Vera Descriptio Rervm”.

Comparativ cu multe dintre cronicile ulterioare, care se focusează exclusiv pe succesele militare ale voievodului, Walther descrie și caracterul său profund religios și devotamentul său față de cauza creștină.

Într-o epigramă dedicată lui Mihai, Walther îl numește „zidul creștinătății” și se roagă ca Dumnezeu să-l apere de trădări și primejdii, recunoscându-i astfel nu doar măiestria militară, ci și importanța spirituală în contextul luptei împotriva otomanilor.

Felul în care descrie bătăliile conduse de Mihai, în special bătălia de la Călugăreni, oferă o perspectivă detaliată asupra tacticilor folosite de voievod. Lucrarea aduce în discuție aspecte militare rareori menționate în alte surse, prezentând un lider care, deși dispunea de o armată mai mică, folosea strategii ingenioase pentru a-și învinge adversarii.

Descrierile lui Walther nu doar completează tabloul militar al epocii, ci și subliniază geniul tactic al lui Mihai Viteazul.

O sursă rară și valoroasă, dar uitată

„Brevis et Vera Descriptio Rervm” este o lucrare extrem de rară și, din păcate, aproape necunoscută în România. Chiar dacă Papiu Ilarian a reprodus și tradus parțial lucrarea în „Tezaur de monumente istorice” (1862), originalul rămâne greu accesibil, iar lipsa de acces la una dintre cele mai importante surse despre Mihai Viteazul este o pierdere imensă pentru cercetarea istorică românească, sunt de părere specialiștii.

.