Breban, despre șeful ICR: Gașca asta o să îl corupă sau o să îl dea la o parte ca pe Marga
Academicianul Nicolae Breban consideră că asupra președintelui Institutului Cultural Român, Radu Boroianu, sunt exercitate o serie de presiuni "mai ciudate", în timp ce șeful ICR deplânge "scandalurile" dintre valori care consideră "trufia personală mai presus de orice".
"Boroianu este un om pe care îl știu de multă vreme. Mi-a făcut curte în ultimii ani. M-a rugat să vin acolo (n.r. — la ICR). Și — probabil că i-a spus cuiva, nu mie, că nu a-ndrăznit să-mi spună — se pare că se află sub niște presiuni mai ciudate. Nu știu ce presiuni. Se vede că se află sub presiuni. S-a speriat și acum nu știu s-a despărțit de mine sau așa ceva. Eu n-aveam post acolo. Eu n-aș fi acceptat să fiu nici consilierul președintelui, darămite al lui Boroianu. Dar am vrut să-l sprijin, pentru că programul lui mă interesa la ICR", a afirmat Breban, într-o declarație acordată AGERPRES.
El spune că, în viitor, Boroianu ar putea fi înlăturat de la conducerea ICR. "Să vedem ce o să facă în viitor. Eu cred că gașca asta o să-l corupă sau o să-l dea la o parte cum l-a dat și pe Marga", a arătat Breban, menționând că nu o să mai colaboreze cu actualul președinte al ICR, deoarece l-ar fi dezamăgit.
Totodată, Breban a dezmințit acuzațiile scriitorului Gabriel Liiceanu, potrivit căruia, într-o ședință a Secției de Literatură și Lingvistică a Academiei Române, autorul "Animalelor bolnave" l-ar fi amenințat.
"Am făcut o singură afirmație la emisiunea lui Radu Tudor, pe 10 mai, la Antena 3, în care, vorbind de ICR și de afirmațiile scabroase ale lui Patapievici în cartea sa 'Politice', am deplâns lașitatea, moliciunea noastră românească și am spus că, dacă băiatul ăsta era în Polonia și înjura națiunea, cultura și limba poloneză, ăia l-ar fi împușcat. Așa am zis. Pe urmă, prin folclorul ăsta răspândit de ziarele ăstea cam tabloide, a apărut că am zis la Academie. N-am zis deloc la Academie. Printre alții s-a băgat în ciorbă și Liiceanu, că vrea și el să fie împușcat văd. Să-l împușc și pe el. Eu n-am discutat despre Liiceanu", a afirmat Nicolae Breban.
În ceea ce privește poziția solidară a lui Andrei Pleșu cu Gabriel Liiceanu și Horia-Roman Patapievici, Breban a declarat "cu încântare" că ''a văzut că la împușcare se înscrie și dl Pleșu". "Mă mai gândesc!", a menționat scriitorul.
Contactat de AGERPRES, președintele ICR, Radu Boroianu, și-a exprimat regretul că astfel de valori "se iau de gât, ca și cum asta ar fi problema României, și socotesc trufia personală mai presus de orice și scandalurile dintre ei un scop al societății românești".
El a precizat că dorea să înființeze Consiliul Consultativ al ICR, dar a renunțat.
"Eu voiam să-l fac, dar am renunțat să îl fac, pentru că am de-a face numai cu personalități de tipul ăsta care cred că lumea se învârte în jurul persoanei lor. Eu înțeleg să se învârtă în jurul ideilor lor, în jurul faptelor lor, dar în jurul persoanelor lor nu mă interesează deloc", a accentuat Boroianu.
Președintele ICR consideră că "sensul diplomației culturale este altul". "Și vreau să mă țin de el. Nu pot să-mi ocup timpul cu astfel de dispute. Vin de la Chișinău unde au fost niște acțiuni absolut extraordinare despre Constantin Stere. Acesta e sensul acțiunii noastre. Îmi pare rău pentru valoarea lui Nicolae Breban. Îmi pare rău și pentru valoarea altora. Dacă ei cred că sensul în care trebuie să meargă această societate trebuie să se învârtă în jurul dimensiunii egou-lui lor, îmi pare rău. Repet. Să domine ideile și faptele lor, nu vorbele și persoanele lor", a mai spus Radu Boroianu.
AGERPRES