Breban: Am folosit o metaforă referitor la Patapievici. Îi dispreţuiesc pe cei care atacă neamul românesc
Nicolae Breban a declarat, pentru MEDIAFAX, că a folosit într-o şedinţă la Academia Română o metaforă, poate nefericită, referitor la Horia-Roman Patapievici şi că a vrut să arate că dispreţuieşte atacurile la adresa neamului românesc, precizând totodată că nu s-a referit şi la Gabriel Liiceanu.
Breban: Am folosit o metaforă referitor la Patapievici. Îi dispreţuiesc pe cei care atacă neamul românesc (Imagine: Dragos Savu/Mediafax Foto)
Fostul ministru al Culturii Theodor Paleologu a scris, vineri seară, pe pagina sa de Facebook, că Academia Română trebuie să se delimiteze de scandaloasele declaraţii făcute de academicianul Nicolae Breban , care, într-o şedinţă a secţiei de filologie şi literatură, ar fi spus că Horia-Roman Patapievici şi Gabriel Liiceanu ar trebui împuşcaţi.
Totodată, Paleologu a spus că îl felicită pe Radu Boroianu pentru "delimitarea neechivocă" de "scandaloasele declaraţii ale lui Nicolae Breban din ultima vreme". "Aştept acelaşi gest din partea conducerii Academiei Române, după apelul la asasinat lansat în plină şedinţă a secţiei de filologie şi literatură: Patapievici şi Liiceanu, a spus el, ar trebui împuşcaţi. Dacă Nicolae Breban ar delira pe cont propriu, ar fi un caz relativ banal de demenţă senilă cu puseuri de violenţă verbală dusă la extrem. Dar nu e acceptabil să angajeze instituţii precum Institutul Cultural şi Academia Română", a mai scris Paleologu.
De cealaltă parte, Nicolae Breban a declarat, sâmbătă dimineaţă, pentru MEDIAFAX că nu îl interesează foarte mult ce spune Theodor Paleologu . "Eu am fost prieten cu tatăl lui, l-am stimat. Cariera domnului Paleologu tânăr mă interesează mai puţin", a spus Breban.
De asemenea, Nicolae Breban spune că ceea ce afirmă Theodor Paleologu este "folclor". Totodată, Nicolae Breban precizează că s-a referit într-adevăr la Horia-Roman Patapievici, însă nu şi la Gabriel Liiceanu.
"Ăsta este un folclor. Eu am mai auzit tonul ăsta. La Academie am repetat doar pe scurt ce am spus la Antena 3 (într-o emisiune, n.r.), dar asta cu împuşcatul este o variantă din ce am spus (...) am spus că, dacă omul ăsta, Patapievici, ar fi fost în Polonia şi ar fi murdărit şi înjurat istoria poloneză, probabil că polonezii l-ar fi împuşcat, nu eu. A fost o metaforă, poate nefericită, dar arăta faptul că eu dispreţuiesc atacurile la adresa neamului românesc şi a istoriei acestui neam. Vroiam să spun că probabil polonezii ar fi reacţionat foarte dur. Asta vroiam să spun. Pe când în România nu a reacţionat nimeni. Dispreţuiesc pe cei care atacă istoria şi limba românească. Asta e tot ce am spus. N-am spus nimic de Liiceanu", a declarat Nicolae Breban.
Pe de altă parte, întrebat dacă este la curent cu afirmaţiile preşedintelui ICR, Radu Boroianu, referitoare la el, Nicolae Breban a negat. El a mai spus că este foarte bine dacă Radu Boroianu a decis să nu pună în funcţiune acel Consiliu consultativ al ICR, al cărui preşedinte de onoare ar fi trebuit să fie Breban. "Foarte bine. E bine să ne mai calmăm puţin", a mai spus Nicolae Breban.
Într-un text intitulat "Despărţirea de Breban (şi nu numai)?", semnat de Radu Boroianu şi publicat vineri pe site-ul ICR, Boroianu a spus că l-a marcat recenta "ieşire curmezişe" a lui Nicolae Breban, precizând că, din păcate, scriitorul "s-a închipuit instalat ca Despot" al ICR, însă despoţii nu pot fi acceptaţi ca ambasadori culturali.
Sursa: mediafax.ro