Breaz: Cred că PSD va câştiga şi în 2020 alegerile; să ajungă USR la guvernare - cel mai mare blestem al României

Breaz: Cred că PSD va câştiga şi în 2020 alegerile; să ajungă USR la guvernare - cel mai mare blestem al României

Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Daniel Breaz, a declarat vineri, la Timişoara, că va rămâne la conducerea acestei instituţii până la finele anului 2020 şi crede că PSD va câştiga alegerile şi anul viitor, în timp ce accederea USR la guvernare ar fi "cel mai mare blestem al României".

El a fost întrebat într-o conferinţă de presă când va pleca de la MCIN.

"Voi pleca de la MCIN la finalul anului 2020. Cred că vom câştiga şi alegerile din 2020 şi să nu ne mai gândim la instabilitate. Despre ce instabilitate vorbim? Opozanţii noştri au calculat funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Să nu uităm, este cea de-a treia poziţie în stat. Au dovedit că au o majoritate confortabilă, minus 72 de voturi în Camera Deputaţilor, deci nicio şansă. Iar cu ce propunere au venit pentru preşedinte (al Camerei - n.r.), s-a văzut clar câte voturi au strâns. (...) Cel mai mare blestem al României este să ajungă USR la guvernare, atâta timp cât tu doar înjuri, critici, dar nu vii cu ceva constructiv. Sper ca şi cei care i-au votat acum la europarlamentare să se gândească foarte bine. Să vedeţi că va începe spectacolul în Parlamentul European, în curând", a afirmat Breaz.

Ministrul social-democrat este de părere că opoziţia "ar trebui să se mai potolească" şi să nu mai evoce rezultatele alegerilor din 26 mai, pentru că acestea nu au nicio legătură cu scrutinul intern care va avea loc pentru Parlament.

"Ar trebui să se mai potolească (opoziţia - n.r.), pentru că, în primul rând, nu au nicio viziune asupra guvernării, să nu se mai lege de alegerile europarlamentare, care nu au nicio legătură cu alegerile parlamentare. Apoi, să se uite în oglindă şi să mai citească ziarele pe care le-a utilizat USR-PLUS în campania de la europarlamentare şi în care minţeau cu nonşalanţă, în care spuneau că Guvernul Cioloş a fost cel care a dat Legea unică a salarizării şi au crescut salariile românilor cu 37,5%. Aberant. Dacă acea jumătate de pagină din ziarul respectiv o lăsau albă era mai bine, că oricum a fost pe minut guvernarea Cioloş", a afirmat Daniel Breaz.

El a adăugat ca majoritatea nu poate fi schimbată decât de cetăţenii României, la alegerile parlamentare din decembrie 2020.

"Să se potolească cu alegeri anticipate declanşate de preşedinte. Constituţia spune altceva. Dacă vor să aducă ceva bun românilor, să vină cu un program de guvernare coerent, prin care să facă ceva mai bine decât ceea ce facem noi acum, dar nu sunt capabili să facă absolut nimic. Să înceteze cu toate acuzele, să se mai uite şi în ograda lor cei de la USR şi să vedem ce au fost înainte de a ajunge în parlament, cu ce s-au ocupat şi cu ce se ocupă unii care ajung în parlament în momentul de faţă", a mai spus ministrul. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”