BREAKING Un militar român, ucis în atentatul sinucigaș de azi de la Kabul/Mesajul președintelui Iohannis

BREAKING Un militar român, ucis în atentatul sinucigaș de azi de la Kabul/Mesajul președintelui Iohannis

Un militar român a murit în Afganistan, în urma exploziei din capitala afgană Kabul, au precizat, pentru Mediafax, surse din Ministerul Apărării. Militarul a murit după ce o mașină încărcată cu explozibil a fost detonată.  Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de condoleanțe în urma atacului terorist comis la Kabul, Afganistan, soldat cu decesul unui militar român.

Militanţii talibani au revendicat joi responsabilitatea pentru atentatul sinucigaş cu maşină-capcană din Kabul care a vizat un punct de control din apropierea cartierului general al misiunii Resolute Support a NATO şi care s-a soldat cu cel puţin 5 morţi şi 35 de răniţi, informează Agerpres.

Este al doilea român ucis în atentate teroriste în ultimele zile în Kabul, după ce un diplomat de la ambasada României și-a pierdut viața.

Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a declarat că sediul agenţiei de spionaj afgane a fost ţinta atacului şi că explozia s-a produs când un convoi de forţe străine trecea prin zonă.

Deflagraţia a fost provocată de un minibus încărcat cu explozibili care a sărit în aer în jurul orei locale 10:10 (05:40 GMT), a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Nasrat Rahimi.

Un purtător de cuvânt al agenţiei de spionaj afgane a declarat că ţinta a fost un punct de control.

Atacul se produce în plin proces de negocieri între SUA şi talibani.

Mesaj de condoleanțe transmis de Președintele României, Klaus Iohannis

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis joi, 5 septembrie a.c., un mesaj de condoleanțe, în urma atacului terorist comis la Kabul, Afganistan, soldat cu decesul unui militar român.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

„Îmi exprim întreaga compasiune pentru pierderea vieții militarului român, care a decedat, în această dimineață, în Kabul, Afganistan, în urma unui atentat terorist executat cu un dispozitiv exploziv improvizat asupra autovehiculului pe care-l conducea.

Armata României este și va continua să fie o instituție fundamentală a națiunii noastre, care merită recunoștința și prețuirea tuturor românilor și care-și va face în continuare datoria, alături de aliații și partenerii noștri, pentru menținerea păcii și securității internaționale.

Prezența militarilor români în Afganistan, ca și în alte teatre de operații, este o dovadă a statutului României de furnizor de securitate și stabilitate și o componentă importantă a apartenenței noastre la comunitatea euroatlantică.

Transmit condoleanțe familiei îndoliate și le sunt alături în aceste momente dureroase.”


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...