BREAKING Ședința de guvern s-a amânat pentru vineri. Presiuni mari pentru adoptarea OUG-ului cu modificări letale la Codul Penal și de Procedură Penală!

BREAKING Ședința de guvern s-a amânat pentru vineri. Presiuni mari pentru adoptarea OUG-ului cu modificări letale la Codul Penal și de Procedură Penală!

Ședința de guvern programată pentru joi s-a mutat pentru vineri, pe fondul presiunilor foarte mari pentru adoptarea Ordonanței de Urgență pentru modificarea Codurilor Penale, au declarat surse guvernamentale pentru G4Media.ro . Potrivit acestora, liderii coaliției sunt deciși să promoveze OUG-ul în această ședință de Guvern. Premierul Viorica Dăncilă ar urma să revină între timp din vizita efectuată în Statele Unite.

Experții pe justiție ai Comisiei Europene au transmis miercuri echipei de experți trimiși de guvernul României într-o discuție la Bruxelles că proiectul de OUG pentru modificarea Codurilor Penale ”nu e ok”, au declarat pentru G4Media.ro surse politice. Mai mult, experții Comisiei Europene au înțeles că guvernul Dăncilă a vrut ”un acord de principiu” și au refuzat să-și dea acordul pe aceste modificări, potrivit surselor citate.

Reprezentanții guvernului Dăncilă le-au transmis însă experților Comisiei că nu au timp, guvernul se grăbește să adopte modificarea Codurilor penale și au insistat pentru un acord. Mai mult, delegația română le-a transmis experților europeni că modificările ar avea girul Curții Constituționale, așa că nu ar mai fi nevoie de verificări amănunțite.

Mai mult, prim-vicepreședintele Comisiei Europene va avea o discuție telefonică în cursul zilei de joi cu premierul Viorica Dăncilă pe tema justiției, potrivit surselor citate, în condițiile în care liderii PSD au dat toate semnalele că vor ca proiectele de OUG să fie adoptate cât mai rapid de guvern.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni seara, la Antena 3, că există nemulțumiri serioase în partid în legătură cu ministrul Justiției, Tudorel Toader, pe fondul presiunilor exercitate de partid pentru adoptarea OUG-ului care modifică Codurile.

„Există nemulțumiri serioase în partid în legătură cu dl ministru Toader, mai mult sau mai puțin îndreptățite. Eu zic să mai așteptăm, pentru că s-a format un grup de lucru cu dl Timmermans pentru ca oamenii de acolo să fie informați corect. (…) Ceea ce cred eu este că acei oameni pe care și noi ne-am supărat de multe ori nu au primit de la noi informațiile pe care trebuiau să le primească. Dacă ar fi primit în timp real informații și anunțuri, lucrurile nu ar fi evoluat așa”, a susținut Dragnea.

G4Media.ro a dezvăluit vineri că Ministerul Justiției a trimis spre avizare la CSM un proiect de modificare a Codului Penal și a Codului de Procedură Penală. Proiectul modifică zeci de articole din cele două coduri.

Una dintre modificările propuse în proiectul de OUG privește schimbarea Articolului 155 din Codul Penal, legat de Întreruperea cursului prescripției răspunderii penale. Mai precis, proiectul reduce masiv termenele de prescripție, adică vine în ajutorul celor urmăriți penal sau judecați, cazul lui Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive de la Direcția de protecția copilului Teleorman.

Modificările Codurilor Penal și de Procedură Penală vor reduce pedepse, termene de prescripție, vor extinde perioada de contestație în anulare, vor dezincrimina anumite fapte și vor deschide calea rejudecării unor dosare. Aceste modificări au fost criticate de asociațiile de magistrați, de procurorul general, Augustin Lazăr și de DNA.



populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”